DGT așteaptă luni de zile, în unele cazuri, ca să poată confirma valabilitatea permisului românesc din partea autorităților din țară.

Românii din Spania care sunt nevoiți sau doresc să-și schimbe permisele de conducere trebuie să aștepte cel puțin o lună ca să primească avizul favorabil din partea DGT.

Cei care așteaptă doar o lună pentru o confirmare la permisele românești sunt însă foarte puțini. Procedura schimbării permisului de conducere românesc se inițiază cu solicitarea unei confirmări din partea autorităților române, care trebuie să transmită o notă privind valabilitatea documentului.

De la DGT în Guadalajara mi s-a spus că există solicitări care stau din luna decembrie și la care nu a venit încă un răspuns”, ne-a precizat Marian Dulgheru, un român care a primit confirmarea autorităților române după mai bine de 2 luni de așteptare. „Am întrebat de ce se întârzie atât și mi-au spus că anumite județe din România răspund mai greu”.

Situația permiselor de conducere românești s-a schimbat odată cu noua lege care stabilește un cadru legislativ nou în Spania, de la 19 ianuarie a.c.. Românii nu sunt obligați să-și schimbe permisele decât dacă au categoriile C, D cu valabilitate peste 5 ani sau dacă le expiră curând permisul categoria B.


Cum se poate face schimbarea permisului de conducere în Spania

Posesorul permisului de conducere trebuie să solicite o programare la orice sediu al DGT – „Jefatura” (nu trebuie să fie neapărat cea care se află în regiunea în care are domiciliul) prin telefon la 060 sau prin intermediul paginii web a DGT (www.dgt.es)

În ziua programării trebuie prezentate următoarele documente:


  • permis de conducere și fotocopie față-verso (pe aceeași pagină)
  • document de identitate și fotocopie (pașaport sau carte de indentitate)
  • document de rezidență în Spania – certificat NIE sau certificat de înregistrare la primărie (certificado de empadronamiento)
  • trebuie să oferiți și un număr de telefon sau un email ca să fiți contactat

După ce va constata valabilitatea documentelor prezentate, funcționarul de la DGT va înapoia permisul posesorului și va iniția procesul de preschimbare „canje” care începe prin a solicita verificarea permisului de conducere în țara de origine, România.

Posesorul permisului va fi contactat dupa 30 de zile, potrivit instrucțiunilor DGT, după ce instituția spaniolă va primi confirmarea din partea autorităților române privind valabilitatea acestuia. În acel moment se va stabili o nouă programare, iar cetățeanul va trebui să prezinte următoarele documente:

  • formular de solicitare a schimbării permisului, care se poate descărca și de pe pagina web www.dgt.es (Solicitud de renovación del permiso de conducción comunitario)
  • să fi obținut raportul medical de aptitudini psiho-fizice, transmis telematic (informe de aptitud psicofísica emitido por un centro de reconocimiento de conductores autorizado – telématico).
  • Fotografie
  • Talon foto (Talón – foto)
  • Chitanță de plată (Justificante del pago de la Tasa grupo IV.3)
  • permisul de conducere original

Citește și

Șoferii din categoria C și D, obligați să schimbe permisul

DGT nu specifică dacă se vor da amenzi pentru unele permise