Fundatia Sfantul Nicolae si Federatia Asociatiilor Cetatenesti si ale Consumatorilor au fost gazdele activitatii desfasurate sambata, 12 martie, la Centrul Urban din strada Cuadra Salera, cu prilejul inaugurarii Targului de Imigratie „Construyendo Presente, Preparando Futuro„.

Au fost prezente 30 de asociatii ale strainilor din provincia Castellon, printre care mai multe asociatii romanesti, precum Asociatia Romanilor din Castellon, Valencia si Alicante, AIPE, Asociatiile romanilor din Albocasser, din Oropesa sau Onda, dar si Asociatia O del Amenta a romilor romani din Burriana. Numele Targului de Imigratie „Construyendo Presente, Preparando Futuro” este un mesaj adresat tuturor cetatenilor si anume ca strainii stabiliti in Castellon sunt noii vecini si ca vor sa se stie ca se poate conta pe ei atat pentru construirea prezentului, cat si pentru pregatirea unui viitor impreuna cu toti ceilalti locuitori din Castelllon.

Asociatiile prezente si-au pregatit standuri in care au expus ceea ce este specific pentru tara lor. Asociatia Romanilor din Castellon, Valencia si Alicante a prezentat costume populare si artizanat romanesc. S-au organizat expozitii, ateliere de lucru, s-a pus in scena piesa „El arte de vivir„, sub coordonarea Andreei Cristina Ene, au avut loc recitaluri de poezie si concerte.


La final, toti cei prezenti au fost invitati sa deguste mancaruri traditionale din gastronomia fiecarei tari reprezentate la eveniment si sa admire dansurile traditionale ale acestora. Printre invitati s-au numarat Josep Maria Felipe- directorul general al directiei de Imigratie si Cooperare, Carlos Fabra- presedintelui guvernului regional din Castellon, Miguel Llorens Izquierdo – presedintele Fundatiei Sfantul Nicolae si Amalio Palacios, presedintele Federatiei Asociatiilor Cetatenesti si ale Consumatorilor.