Guvernul spaniol analizează posibilitatea de a elimina sprijinul de 426 de euro care se acordă acum şomerilor din Spania care au epuizat orice ajutor de şomaj. Ministerul spaniol al Muncii şi Imigraţiei a recunoscut că acest ajutor, care presupune un efort de 900 de milioane de euro pentru prima etapă de 6 luni, poate fi eliminat în august, în ciuda angajamentului iniţial al Guvernului de a-l menţine atâta timp cât rata şomajului din Spania va fi peste 17%.

Aceasta ar putea fi una dintre cele mai dure măsuri de austeritate, care vine să completeze un plan de reduceri salariale şi de îngheţare a pensiilor, anunţat deja în parlament. Din partea Ministerului Muncii, secretarul de stat Maravillas Rojo a declarat pentru Europa PRESS că Programul Temporal de Protecţie a Şomerilor (Programa Temporal de Protección por Desempleo e Inserción) este „un ajutor conjunctural” şi discuţia nu se referă la reformarea sistemului de sprijin pentru şomeri, ci la”prelungirea sau încetarea Programul Temporal de Protecţie a Şomerilor”, prin care se acordă pe o perioadă de 6 luni suma de 426 de euro pentru şomerii care au epuizat ajutorul de şomaj.

Ajutorul de 426 de euro a fost introdus anul trecut, în vară, când Ministerul Muncii a promis că măsura ar urma să fie menţinută atâta timp cât în Spania va fi şomaj peste 17 %. Acum rata este 20,05 %.
Cea de-a doua etapă a acordării acestui sprijin de 426 de euro se încheie în luna august, iar întreruperea programului ar fi o nouă promisiune încălcată de Guvern ca urmare a agravării crizei economice.
De alftel, tocmai din cauza deteriorării stării economice a Spaniei în acest an şi în urma presiunilor UE, a pieţei financiare şi a recomandărilor venite de la Barack Obama, preşedintele SUA, guvernul lui Jose Luis Rodriguez Zapatero a decis să impună un plan de austeritate deosebit de dur, care îi afectează în primul rând pe bugetari şi pe pensionari.

Guvernul Spaniei a anunţat că anulează o serie de ajutoare sociale, printre care şi „el cheque bebé”, în valoare de 2500 de euro, acordat pentru fiecare nou-născut, că se vor reduce salariile din sectorul public cu 5 % şi că nu se vor majora pensiile în 2011. Miniştrii vor avea parte şi ei de reduceri, pentru că salariile lor vor fi mai mici cu 15 la sută.
Acestea sunt doar câteva dintre măsurile anunţate recent de premierul Zapatero în parlament, după ce Spania a primit mai multe avertizări privind situaţia gravă a deficitului public.


Opoziţia l-a acuzat pe prim-ministru că măsurile au fost anunţate târziu şi că înseamnă o serie de reduceri a drepturilor sociale. Între timp, deşi guvernul insistă că măsurile pentru accelerarea reducerii deficitului nu afectează baza societăţii, pentru că pensiile, sănătatea, educaţia şi indemnizaţiile de somaj nu sunt incluse la reduceri, premierul a cerut sprijin în Parlament, subliniind că este nevoie de un efort susţinut din partea întregii societăţi pentru a face economii.

Măsurile anunţate de Zapatero ar trebui să reducă deficitul public cu 15 miliarde de euro până în 2011. Dincolo de reducerile salariale, însă, economie se va face şi  în Sănătate pentru că se reduce bugetul pentru medicamentele compensate, dar se micsoreaza si pretul celorlalte medicamente neincluse in lista compensatelor şi se elimină ajutorul retroactiv pentru persoanele invalide.


O altă reducere prevăzută de guvernul Spaniei este cea legată de bugetul destinat pentru ajutorarea ţărilor sărace, care va avea 600 de milioane de euro mai puţin. O altă decizie care va afecta toate domeniile de activitate este reducerea investiţiei publice cu peste 6 miliarde de euro. Zapatero a cerut un efort colectiv şi crede că măsurile sunt juste şi echitabile, dar opozitia l-a criticat dur pentru lipsa de reacţie şi de colaborare de până acum. Liderul popularilor, Mariano Rajoy i-a reproşat premierului că nu a ţinut cont de sfaturile din interior şi acum ţara este guvernată „sub supraveghere internaţională”, iar liderul catalan al partidului Convergenţă şi Uniune, Josep Duran y Lleida a precizat că, de doi ani, partidul său cere reduceri în toate domeniile.