Localnicii dintr-un sat din apropiere de Barcelona au gasit o solutie originala pentru iesirea din criza: cultivarea legala a marihuanei.

In Rasquera, o localitate cu aproape 1000 de suflete din regiunea Tarragona a fost aprobata miercuri, prin vot popular, crearea unei plantatii de marihuana. Terenul va fi inchiriat unui un club de consumatori de cannabis format din 5 mii de membri.

Prin aprobarea acestei hotarari care a fost primita cu entuziasm de oameni, edilii din Rasquera cred ca vor putea scapa de deficitul local care ajunge la 1 milion si jumatate de euro. Primarul localitatii, Bernat Pellissa a calificat rezultatul votarii ca fiind un succes total si a stabilit deja un program de intalniri cu specialisti pentru a pune in miscare proiectul.

Primarul crede ca prin crearea unor plantatii de marihuana se vor strange 650 de mii de euro pe an la bugetul satului si se vor crea cateva zeci de locuri de munca. Mai mult, primaria sustine ca a fost contactata deja de alti posibili interesati de astfel de culturi de canepa, dar in alte scopuri decat cele de consum.

Institutiile statului spaniol, destinate combaterii consumului de droguri, nu au reactionat inca in mod oficial la initiativa primariei satului din Tarragona, iar edilii locali sustin ca rapoartele juridice pe care se bazeaza sunt corecte.

Proiectul de la Rasquera prevede inchirierea unor terenuri agricole din localitate catre Asociatia Barceloneza de Autoconsum de Cannabis (Acbda) pentru cultivarea cannabisului, iar cultura va aproviziona peste 5 mii de membri ai clubului de fumatori de cannabis.


Consumul de marihuana in privat si in cantitati mici este permis de lege in Spania, insa consumul in locuri publice este pedepsit cu amenzi. Mai multi consumatori de cannabis din Barcelona au infiintat in 2008 aceasta asociatie non-profit pentru consumul personal al membrilor sai, insa exista numeroase cluburi de acest tip in restul Spaniei.

Cu toate ca sunt si voci impotriva, localnicii sunt de acord cu aceasta idee atata timp cat va oferi municipalitatii o iesire din criza. In localitatea Rasquera traiesc si 65 de romani.