Noul guvern al Spaniei si-a intrat in atributii inca din prima sedinta de guvern, in formula completa, in care a adoptat un pachet de masuri de austeritate mult mai dure decat se astepta. Cifrele negative ale economiei spaniole i-a luat prin surprindere pe noii ministri care au anuntat vineri masuri extraordinare bazate pe inghetari de salarii, blocari de posturi si cheltuieli in administratie si mariri de impozite.

Spania va inregistra pe 2011 un deficit de 8%, care potrivit purtatorului de cuvant Soraya Saenz de Santamaria nu era asteptat de noul guvern. In consecinta, cabinetul Rajoy a fost nevoit sa ia o serie de masuri de austeritate „extraordinare si neprevazute”.

A fost decisa inghetarea salariului minim (641 euros) si a salariilor functionarilor, precum si marirea orelor de munca si blocarea posturilor din administratia publica in toata tara. La nivelul guvernului se blocheaza accesul ministerelor la credite pana la atingerea unui plafon de 9 miliarde de euro si se desfiinteaza 30 de directii generale din guvern.


Guvernul condus de Mariano Rajoy a decis sa reduca in 2012 si subventiile acordate pentru partide, sindicate si organizatiile patronilor pentru a economisi aproximativ 85 de milioane de euro.

In privinta drepturilor sociale, guvernul blocheaza timp de un an accesul de noi beneficiari la ajutorul de emancipare de 200 de euro, destinat tinerilor de 30 de ani, precum si de noi solicitanti de drepturi pe baza legii de asistenta pentru persoanele cu dizabilitati.


Pe langa aceste masuri de reducere a deficitului, guvernul a prevazut si masuri prin care urmareste sa mareasca incasarile la bugetul statului. De aceea, pe fondul acestei situatii „extraordinare”, guvernul justifica si marirea progresiva a impozitelor pe venit si pe bunuri imobile caracterizate ca majorari de „solidaritate” pentru urmatorii 2 ani.

Asa cum se astepta, guvernul Rajoy a anuntat si marirea pensiilor cu 1%, in valoare totala de 1,3 miliarde de euro si prelungirea cu 6 luni a ajutorului de 400 de euo care se acorda somerilor care au ramas fara ajutoare sociale.

Pentru 2012 Spania trebuia sa reduca deficitul cu 16,5 miliarde de euro, insa in noile conditii guvernul precizeaza ca efortul de austeritate trebuie sa fie mai mare decat se astepta.