Ambasada României la Berlin are plăcerea de a saluta organizarea Concertului aniversar al grupului muzical Zmei 3, care va avea loc miercuri, 4 mai, ora 21.00, în cadrul Kunstfabrik Schlot (Invalidenstraße 117, 10115 Berlin). Concertul marchează împlinirea a unui deceniu de activitate, creativitate și succese remarcabile, care au condus la consacrarea unuia dintre cele mai speciale proiecte muzicale românești din peisajul muzical contemporan, cu largi ecouri în mediile internaționale.

Zmei 3 a pus în operă un stil muzical special, Rough Romanian Soul, reprezentând un tip de soul, cu rădăcini românești și o expresie crudă, genuină și neprocesată.  Zmei 3 este o trupă de muzică formată din artiștii români Paula Țurcaș (soprană) și Mihai Iliescu (chitară, inițiatorul grupului), alături de doi colegi germani, Oli Bott (percuție), unul din prietenii și colaboratorii cei mai apropiați fiind Arnulf Ballhorn (contrabas), în timp ce formula muzicală – bazată pe o geometrie variabilă – îi include și pe Roland Fidezius (bas) și Kay Lübke (percuție).

Ne bucurăm să urăm grupului muzical Zmei 3 un călduros La mulți ani!

Informații suplimentare:

https://kunstfabrik-schlot.de/portfolio/zmei3-rough-romanian-soul-4/ http://www.zmeitrei.com/

Sursa: Concert aniversar Zmei 3: 10 ani de activitate