Daunele materiale şi umane produse de inundaţiile din România au determinat mobilizarea mai multor asociaţii sau parohii în strângerea de ajutoare pentru persoanele afectate din Moldova. Inundațiile din iunie din România au afectat în special nord-estul țării și au cauzat distrugeri importante, provocând moartea a cel puțin 22 de persoane.

Parohia ortodoxă din Coslada a fost prima care a reuşit să trimită în ţară un transport de câteva tone de alimente şi alte ajutoare. Imediat după producerea inundaţii, preotul paroh George Cimpoca a difuzat afişe cu informaţii despre campania umanitară „Fii solidar!” şi răspunsul din partea românilor nu a întârziat să apară.

Un transport de 4 tone a plecat astăzi, 21 iulie, din Parohia Sfantul Nectarie Taumaturgul – Coslada, spre România, mai precis spre credincioşii parohiei Naşterea Maicii Domnului din Dorohoi, grav afectaţi de inundaţiile din vara acestui an. Cea mai mare parte a conţinutului transportului este format din alimente (3,5 tone), diferenţa fiind din materiale de curăţat şi îmbrăcăminte. Ajutoarele au fost obţinute din donaţia exclusivă a credincioşilor parohiei, cărora le mulţumesc nespus şi pe această cale”, spunea preotul Cimpoca pe pagina web a parohiei, care informa şi de primirea ajutoarelor: „ajutoarele de la Coslada au ajuns în România miercuri, 28 iulie a.c., transportul cu alimente pentru sinistraţii din România a ajuns la destinaţie. Multumim credincioşilor parohiei, părintelui Ifrim Cătălin din Dorohoi, care ne-a sprijinit în demersul nostru, şi firmei d-lui Bârsan care a înlesnit transportul”.

Cine mai doreşte să doneze alimente o poate face la adresa parohiei din Coslada, Avenida de Fuentemar Nr. 20, Nave 10, Telefon: 677 275 236.


8 tone de ajutoare – strânse la Castellón

Asociaţia Română din Castellón, Valencia şi Alicante în colaborare, cu Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae Castellón, Uniunea Femeilor din Castellón, Centrul Civic Român din Castellón, Primăriile din Morella, Alcora, Onda, Vall d’ Uixo, compania de telefoane mobile „Digi Mobil” Madrid, cu ajutorul oamenilor din Coslada, Alcalá de Henares, Torejon, Mostoles, Madrid a organizat o acţiune de adunare de ajutoare pentru oamenii loviţi de inundaţiile din România. Astfel s-au adunat aproximativ de 8 tone de produse alimentare şi îmbrăcăminte, care au fost trimise sinistratilor din satele Dărmăneşti şi Şerbăuti, judeţul Suceava.


Pe această cale ţinem să mulţumim tuturor organizaţiilor participante, primăriilor cât şi persoanelor independente participante la acţiune (Asociaţia Română din Castellón, Valencia şi Alicante).

O altă iniţiativă umanitară a fost lansată de Asociaţia Hispano-Română INTEGRAMAS din Villalbilla, împreună cu Centrele Hispano-Român din Alcalá de Henares şi Coslada îi invită pe români să participe la campania umanitară pentru victimele inundaţiilor din România “De la Inimă la Inimă”.

Persoanele care doresc să contribuie cu obiecte de primă necesitate pot să o facă depunând aceste obiecte la sediile firmei de logistică si pacheterie Neluţu Moise, a declarat pentru Românul, preşedinta asociaţiei, Ana Maria Roman.

În urma incalculabilelor pagube materiale şi personale provocate de recentele ploi torenţiale, cei de acasă au nevoie de ajutorul nostru, se afirmă şi în comunicatul CEPI din Alcala de Henares.

Până pe 14 august, Centrul Hispano-Român (str. Goya, nr. 5), Alcalá de Henares – constituie unul din punctele de colectare a ajutoarelor umanitare. Cei ce doresc, pot dona alimente (conserve, făină, zahăr, orez, ulei, etc.), obiecte casnice, îmbrăcăminte, paturi, saltele, detergenţi, urmând ca acestea să ajungă in zonele afectate de inundaţii.

O altă campanie de strângere de ajutoare a fost iniţiată, din 15 iulie, de Asociaţia Culturală „JUAN RAMÓN JIMÉNEZ si LUCIAN BLAGAdin Comunitatea Madrid.

Inundaţiile care s-au abătut asupra localităţilor din Transilvania cât şi din Moldova ne-a determinat să apelăm la bunăvoinţa şi înţelegerea tuturor celor care se simt alături de neamul nostru românesc şi încă nu au uitat că satul din care au plecat le cere o mână de ajutor în acest trist moment al existenţei sale. Cei care doresc să contribuie cu îmbrăcăminte, alimente, jucării şi rechizite şcolare pot să depună donaţiile la oricare din centrele şi punctele de colectare BARSAN y BARSAN Hermanos cu specificaţia conţinutului şi a literei mari de tipar “A”. Orice nelamurire se poate clarifica la telefonul 678 385 074 – Gheorghe Vinţan (Preşedintele Asociaţiei “J R J şi L B” – Comunitatea MADRID).