Institutul Cultural Român de la Madrid a organizat recent, la Madrid, lansarea cărţii „Cruciada copiilor/ La Cruzada de los niños” de Florina Iliş. Volumul a apărut la Editura Oriente y del Mediterraneo din Madrid, în traducerea lui Francisco Javier Marina.

Evenimentul editorial face parte din lansările de carte românească tradusă în spaniolă prin programul Centrului Naţional al Cărţii (CENNAC) Translation and Publication Support Programme (TPS) al ICR, adresat editurilor străine care solicită finanţare pentru traducerea şi publicarea de autori români. Cartea Florinei Ilis (2005, Ed. Cartea Românească) a fost distinsă cu premiul Uniunii Scriitorilor din România şi Academiei Române în anul 2007.

Florina Iliş s-a născut la 26 august 1968 la Olcea, judeţul Bihor. A absolvit Facultatea de Litere şi Şcoala de Înalte Studii Postuniversitare la Universitatea Babeş-Bolyai. Este doctor în Filologie, conduce Departamentul de Informare la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, este lector asociat la Facultatea de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai (secţia japoneză). A avut burse şi specializări în străinătate, inclusiv în Japonia, a cărei limbă o cunoaşte. Florina Iliş a publicat volume de poezie, teatru şi eseu, precum şi patru romane şi face parte din generaţia de prozatori care s-a afirmat în ultimii ani.

A debutat în anul 2000 cu o carte de haiku-uri, Haiku şi caligrame, volumul reprezentând o inedită combinaţie între poezie şi caligrafie japoneză (Rodica Frenţiu fiind autoarea caligramelor). Remarcată la concursul de debut al Editurii Univers, Florinei Ilis i s-a acordat premiul de debut pentru romanul Chemarea lui Matei. În 2001 a publicat la Editura Echinox din Cluj-Napoca, „Coborârea de pe cruce” şi, un an mai târziu, aceeaşi editură îi publica romanul „Chemarea lui Matei„.  Deşi au apărut în tiraje mici, ambele romane au fost bine primite, atât de critica de specialitate, cât şi de cititori.

Recunoaşterea deplină vine abia în 2005, o dată cu publicarea la Editura Cartea Românească a romanului „Cruciada copiilor„. Un adevărat succes de public, dar şi de critică, romanul a fost recompensat cu numeroase premii. I se decernează premiul Cartea anului 2005, oferit de România literară cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, apoi Premiul pentru Proză al revistei Cuvântul. Urmează Premiul Radio România Cultural şi, tot la categoria proză, „Cruciada copiilor” primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Filiala Cluj-Napoca a Uniunii Scriitorilor îi acordă de asemenea premiul pentru proză.