Mai mulți români înșelați cu oferte de muncă în agricultură au făcut un denunț la poliția spaniolă din provincia Córdoba.

Aceștia au fost atrași în Spania cu o ofertă de muncă, publicată pe internet, dar când au ajuns la destinație au descoperit că toate condițiile prezentate erau false.

Intermediarul, un cetățean bulgar, se ocupa să-i ducă la muncă pe terenurile agricole din zonă, dar nu își onora obligația de a-i plăti. Acesta colabora cu doi cetățeni ucrainieni care sunt considerați capii rețelei.

Potrivit victimelor, falsul angajator le datorează salarii în valoare de 5000 de euro, începând din luna noiembrie.

Pe deasupra, muncitorii erau obligați să trăiască în condiții mizerabile și erau ținuți claie peste grămadă, iar două femei au fost obligate să întrețină relații sexuale cu liderii grupării sub amenințarea ca vor fi date afară și ele și rudele lor.

Poliția a făcut 14 arestări și a descoperit că rețeaua aducea muncitori în special pentru agricultorii care au livezi de portocali din sudul Spaniei.

Cetățeanul bulgar este acuzat și de fals în documente pentru a evita plata unor taxe și impozite, precum și de vânzarea unor contracte de muncă astfel încât beneficiarii să obțină, în mod ilegal, ajutor de șomaj.

Peste 50 de persoane munceau la fermele vizate de inspecțiile de muncă, iar unul din cetățenii români a relatat autorităților că au fost aduși din România cu promisiuni false și timp de un an a muncit fără să primească nicio retribuție, timp în care a fost maltratat fizic și psihic.

Peste 100 de indivizi au fost arestați în Spania, de la începutul anului, pentru trafic de persoane cu scopul exploatării în muncă.

Cazurile similare se pot denunța în mod anonim la telefon 900 10 50 90 sau prin email la trata@policia.es.