Jimmy Carter, fost preşedinte al Statelor Unite între anii 1977 şi 1981, a poposit în urmă cu câteva zile în localitatea Cuenca, unde a realizat o vizită privată, în compania familiei sale. A venit în Spania la finele lunii iunie, pentru a i se înmâna Premiul Internaţional al Cataluniei, şi timp de 24 de ore s-a putut bucura de frumuseţea oraşului şi de ospitalitatea locuitorilor din Cuenca.

A fost primit de către consilierul municipal pentru turism şi de către primarul urbei, ulterior ei luând masa pe terasa unui restaurant din Plaza Mayor, unde au avut ocazia să deguste produse tipice precum „morteruelo” şi  „ajoarriero”. Însoţit de soţia sa şi de alţi membri ai familiei, fostul preşedinte american a vizitat Catedrala din Cuenca, Muzeul de Artă Abstractă şi alte câteva obiective turistice din zonă. În plus, el a devenit foarte simpatic în ochii locuitorilor oraşului în momentul în care nu a ezitat să-şi pună pe cap şapca prin care se sprijină candidatura municipiului Cuenca  în cursa de a deveni capitală culturală europeană în 2016. Înainte de a părăsi localitatea, Jimmy Carter a semnat şi în cartea cu adeziunile ce sprijină candidatura oraşului Cuenca pentru a deveni capitală culturală europeană, la fel şi în Cartea de Aur a oraşului.