La inaugurarea sediului Asociaţiei Hispano Române din Cuenca, situat pe strada Pedro Almodovar, au fost prezente numeroase oficialităţi, atât române cât şi spaniole, dar şi mulţi reprezentanţi ai comunităţii. Ambasadorul României, Maria Ligor, împreună cu primarul urbei, Francisco Javier Pulido, au fost însărcinaţi cu tăierea panglicii inaugurale de la sediul asociaţiei româneşti.

Atât ambasadorul român, cât şi edilul spaniol au subliniat, într-un discurs adresat asistenţilor, buna colaborare avută până în prezent şi importanţa continuării acestor strânse relaţii şi pe viitor. Acest moment a fost urmat de o întâlnire pe care înaltul oficial român a avut-o cu membrii comunităţii pe care o reprezintă, precum şi de degustarea unor aperitive cu specific românesc.