Un copil de 10 ani de naţionalitate română a murit într-un „encierro” organizat în localitatea Pinseque (Aragon) după ce a fost lovit de o vacă. Orfan de tată, Gimi Raúl Szavuly trăia în localitate împreună cu mama, unchiul său şi cu ceilalţi doi fraţi de 8 şi 12 ani. În ziua de 30 aprilie când s-a petrecut tragedia, mama lui era la serviciu şi se pare că a fost dus de rudele sale, împreună cu ceilalţi fraţi să vadă tradiţionalul ”encierro”, aşa-numita alergare în faţa taurilor. Familia se afla în Spania de 8 luni, iar aceasta era prima sărbătoare taurină pe care o vedeau copiii.

Nimeni nu poate să spună cum s-a petrecut tragedia, însă în ciuda restricţiilor de participare, impuse prin lege minorilor sub 16 ani, Gimi Raúl Szavuly a ajuns în faţa animalelor. O vacă l-a lovit cu putere şi copilul a decedat apoi la spitalul Miguel Servet din Zaragoza. Garda Civilă investighează circumstanţele în care s-a produs tragedia, iar locuitorii din Pinseque nu-şi pot explica încă ceea ce s-a întâmplat: ”Totul s-a petrecut foarte rapid şi nimeni nu stie cum a ajuns copilul dincolo de gard”, spunea un martor ocular, citat de presa locală.

Primăria a suspendat timp de două zile manifestările pregătite pentru sărbătoarea localităţii în semn de solidaritate cu familia îndurerată, iar localnicii au încercat să sprijine familia în tot ceea ce a fost nevoie şi chiar s-au strâns bani pentru repatrierea corpului neînsufleţit al micuţului şi pentru sprijinirea familiei.

În ziua în care s-a produs accidentul aproximativ 3000 de oameni participau la fiesta localităţii care include şi tradiţionala alergare în faţa taurilor (”encierro”). Micuţul Gimi a fost înmormântat în România, în Lunca Mureşului.