Numărul mare de români, stabiliţi în Huelva odată cu apariţia contractelor de muncă pentru cules de căpşuni, ajută acum şi la apropierea dintre localităţile de provenienţă şi cele de „adopţie„. Recent, primarul localităţii Lepe, Manuel Andrés González şi consulul general al României în Andalucia, Monica Ştirbu au prezentat proiectul de înfrăţire a localităţii spaniole Lepe cu Feteşti, oraşul din care provin foarte mulţi dintre românii care muncesc în zonă.

În scrisoarea adresată primăriei Feteşti, primarul localităţii spaniole subliniază faptul că „de mai mulţi ani, oraşul nostru primeşte noi cetăţeni care provin din România şi care formează acum parte din populaţia noastră. Acest lucru face ca schimburile sociale şi culturale între populaţia autohtonă şi cea venită din România să fie ceva frecvent şi să se manifeste prin căsătorii mixte, degustări gastronomice, expoziţii de artizanat şi concerte, fapt care apropie din ce în ce mai mult cultura română de cea andalusă”.

În Lepe, o localitate cu 27 de mii de locuitori, trăiesc peste 1000 de români şi mulţi dintre ei s-au stabilit acolo după ce au ajuns în urmă cu câţiva ani la cules de căpşuni, iar Feteşti este localitatea de provenienţă a multora dintre românii stabiliţi în Huelva. Anunţul privind iniţierea precedurii de înfrăţire a celor două localităţi a fost făcut cu ocazia deschiderii unei expoziţii de costume populare româneşti, organizată de Consulat, primărie şi Asociaţia Rumanos de la Costa.