Mii de cetăţeni au protestat împotriva intenţiei Guvernului de a amâna data pensionării. Organizate de cele două mari centrale sindicale spaniole,  UGT şi CCOO, protestele au scos în centrul Madridului, al Barcelonei şi al oraşului Valencia, şi personaje cunoscute din lumea politică şi culturală.

Nemulţumiţi de propunerea guvernului de a mări vârsta de pensionare de la 65 la 67 de ani şi de a majora baza de calcul pentru pensie de la 15 la 25 de ani, spaniolii încearcă, prin protestele care vor fi organizate până la 6 martie în toate regiunile ţării, să convingă Executivul de faptul că sistemul de pensii nu are nevoie de reformă în această perioadă de criză.

Pe de altă parte, premierul Zapatero a declarat că reforma sistemului de pensii nu are nici o legătură cu criza şi că e vorba de o propunere care poate fi dezbătută pe termen lung şi să fie adoptată doar cu un consens total. Guvernul merge într-o direcţie greşită, spun marile centrale sindicale.

La Madrid, participanţii la miting au purtat autocolante cu inscripţia „PENSIONARE LA 67 DE ANI, NU MERCI!”, iar liderii sindicali au spus că recuperarea dialogului social nu se poate face în condiţiile iniţierii unei dezbateri privind reforma sistemului de pensii. Pensionarea la 67 de ani este total nedreaptă, spun sindicalistii, susţinuţi de politicienii de stânga, unii dintre ei ajungând să spună că pentru ei pensionarea la 65 de ani este sfântă.

Reforma va aduce avantaje planurilor private de pensii, ceea ce înseamnă bani pentru bancheri„, declară reprezentanţii formaţiunii Stânga Unită. La Barcelona, mii de persoane au ieşit în stradă cu pancarte inscripţionate cu mesaje adresate ministrului Muncii, Celestino Corbacho. Unul dintre ele spunea “Corbacho, dacă ne pensionăm la 67 de ani, vrem banii tăi!”.

În Valencia, dar şi în alte oraşe din estul şi nordul ţării, muncitorii au ieşit în stradă împotriva reformei pensiilor, considerată greşită şi imprudentă. Pe de altă parte, Banca Centrală spaniolă şi-a manifestat aprobarea pentru prelungirea cu doi ani a limitei de pensionare, în urma consensului între forţele politice şi agenţii sociali, dar a cerut şi o reformă a pieţei muncii pentru a reechilibra economia spaniolă.