Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a avut miercuri, 19 octombrie 2022, o întrevedere cu o delegație de reprezentanți ai landului german Baden-Wṻrttemberg, condusă de Florian Hassler, secretar de stat pentru afaceri europene al landului Baden-Wṻrttemberg din Republica Federală Germania și reprezentant la UE al acestui land, în contextul vizitei la București a oficialilor germani.

În discuții, au fost abordate aspecte referitoare la situația generată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. De asemenea, secretarul de stat Iulian Fota și interlocutorii germani au avut un schimb de opinii privind consolidarea relațiilor bilaterale în contextul aniversării, anul acesta, a 30 de ani de la semnarea Tratatului dintre România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa. Discuţiile au vizat şi modalităţile de întărire a cooperării în ceea ce priveşte  Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD).

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a mulțumit părții germane pentru participarea forțelor aeriene germane la misiunea întărită de poliție aeriană a NATO din România. Ambele părţi și-au exprimat satisfacția pentru cursul ascendent al relațiilor bilaterale, atât în planul contactelor politice, cât şi al cooperării economico-comerciale. Demnitarul român a evocat cooperarea economică avansată dintre cele două state, Germania fiind cel mai important partener comercial al României și al treilea investitor în economia românească. A apreciat calitatea investițiilor germane și contribuția lor la modernizarea României, exprimând interesul pentru continuarea valorificării oportunităților de cooperare în domenii de interes comun.

În context, discuțiile au reliefat interesul deosebit al părților pentru consolidarea cooperării economice între România și landul Baden-Wṻrttemberg, în special utilizând cadrul oferit de Comisia mixtă interguvernamentală. Totodată, a rezultat interesul reciproc pentru intensificarea sprijinului acordat Ucrainei în noul context, respectiv pentru valorificarea potențialului SUERD în scopul convergenței economice și sociale în Regiunea Dunării.

 

Sursa: Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota cu delegația landului german Baden-Wṻrttemberg, condusă de către secretarul de stat pentru afaceri europene, Florian Hassler