Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, 18 iulie, o întrevedere bilaterală cu omologul elen, Nikos Dendias, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe, desfășurat la Bruxelles.

Cei doi șefi ai diplomațiilor au salutat stadiul foarte bun al relațiilor bilaterale, bazate pe legăturile istorice și culturale tradiționale, dar și pe interese comune la nivel regional și european. Ministrul român a remarcat, în acest context, consolidarea dialogului bilateral politico-diplomatic la nivel înalt din ultima perioadă, salutând rezultatele vizitei la Atena, la 7 iulie 2022, a Prim-ministrului Nicolae Ciucă, în continuarea vizitei pe care Prim-ministrul elen, Kyriakos Mitsotakis, a efectuat-o la București, la 23 februarie 2022.

Partea elenă a adresat, în acest context, mulțumiri României pentru sprijinul acordat de către pompierii români în combaterea incendiilor de vegetație recente din Grecia.

Cei doi demnitari au discutat, de asemenea, despre aspecte regionale de interes, cu precădere dezvoltările din Ucraina, ca urmare a agresiunii militare ilegale, nejustificate şi neprovocate a Federației Ruse împotriva Ucrainei, cu accent asupra consecințelor și implicațiilor acesteia la nivel regional și european și a perspectivelor de evoluție. Astfel, a fost subliniată importanța asigurării securității energetice, domeniu în care România și Grecia au interese și abordări convergente.

Ministrul Bogdan Aurescu a salutat consolidarea dialogului și cooperării bilaterale în domeniu, făcând referire la inaugurarea recentă, la 8 iulie 2022, a Inter-conectorului de gaze naturale Grecia-Bulgaria (IGB), un obiectiv important în procesul de consolidare a securității energetice a țărilor din regiune. Cei doi miniștri de externe au convenit continuarea cooperării bilaterale în domeniul energiei, având în vedere necesitatea dezvoltării pe mai departe a interconexiunilor energetice, pentru a contracara consecințele agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat stadiul demersurilor și acțiunilor întreprinse în vederea facilitării exportului prin România a unor cantități cât mai mari de cereale din Ucraina.

Cei doi șefi ai diplomațiilor au analizat în detaliu și o serie de alte evoluții regionale, ministrul elen al afacerilor externe reiterând preocuparea autorităților elene față de situația din Mediterana de Est. La rândul său, partea română a prezentat propria evaluare, subliniind importanța menținerii stabilității regionale, mai ales în actualul context generat de războiul Rusiei contra Ucrainei. 

Sursa: Întrevederea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii Elene, Nikos Dendias