Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu participă luni, 11 aprilie 2022, la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe/CAE, care se desfășoară la Luxemburg.

 

Prezentăm, mai jos, traducerea în limba română a declarațiilor de presă susținute de ministrul Bogdan Aurescu înainte de reuniune:

Bună dimineața. Astăzi avem o nouă întâlnire importantă a Consiliului Afaceri Externe, care se concentrează asupra răspunsului Uniunii Europene la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Bineînțeles, această temă se va discuta la nivelul miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, dar și cu colegii noștri din Norvegia și Islanda.

Și, cum ziua a început cu o întâlnire cu Procurorul Curții Penale Internaționale, este foarte important să exprim susținerea deplină a României pentru CPI și pentru investigarea imediată de către Procurorul Curții a crimelor de război, crimelor împotriva umanității, comise în teritoriile ocupate de Rusia pe durata agresiunii. Din moment ce acele crime au fost comise pe acele teritorii în timpul ocupației Rusiei, din perspectiva dreptului internațional responsabilitatea aparține Rusiei. Dar și toate persoanele fizice care au comis astfel de crime trebuie anchetate și puse sub urmărire.

Susțin, de asemenea, în numele României, apelul Procurorului pentru mai multe resurse în materie de contribuții financiare voluntare și personal detașat.

În același timp, astăzi voi saluta noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, cel de-al cincilea, și voi exprima disponibilitatea României de a continua dialogul cu privire la adoptarea de noi sancțiuni, pentru a crește presiunea asupra autorităților ruse.

În același timp,  salut rezoluția din data de 7 aprilie adoptată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, prin care Federația Rusă a fost suspendată din Consiliul Drepturilor Omului. Vom continua să susținem, în cadrul UE, dar și la nivelul relațiilor UE cu alți parteneri, eforturile de a izola Rusia la nivel internațional și în diverse foruri internaționale.

Aș dori, de asemenea, să salut anunțul Comisarului pentru Transporturi Adina Vălean cu privire la liberalizarea parțială [în UE] a transportului rutier pentru transporturi din Ucraina și Republica Moldova, pentru că acest lucru va fi foarte benefic pentru aceste țări, dar și pentru lanțurile de aprovizionare care leagă aceste state de Europa.

Și, în materie de măsuri de susținere pentru Ucraina, trebuie să continuăm asistența multidimensională. În ceea ce privește România, continuăm să asigurăm sprijin refugiaților care trec în țara noastră – mai mult de 700.000 de refugiați au trecut granițele României. Continuăm să acordăm asistență tuturor celor care vin în România, dar și prin intermediul hub-ului umanitar care a fost creat pentru a strânge și pentru a transfera, către Ucraina și Republica Moldova, asistența pentru aceste țări.

Totodată, voi prezenta astăzi rezultatele foarte bune ale Conferinței pe care România, alături de Germania și de Franța, a organizat-o la Berlin săptămâna trecută, pe 5 aprilie. Am reușit să strângem 659,5 milioane de euro în sprijinul Republicii Moldova, care este extrem de afectată de valul de refugiați și, desigur, de efectele economice ale acestei crize umanitare.

Astăzi vom discuta și despre Balcanii de Vest și voi susține necesitatea unei discuții aprofundate privind Balcanii de Vest la Consiliul Afaceri Externe din luna mai. Vom discuta, totodată, despre inițiativa “Global Gateway”, care reprezintă, de asemenea, un instrument în sprijinul redresării economice a unor țări precum Ucraina, Republica Moldova, dar și a multor altor state.

 

Reporter: Georgia și Moldova vor primi astăzi chestionarele privind cererile lor de aderare la UE. La ce ne putem aștepta, veți susține acest demers? Ne putem aștepta să primească statut de candidat în iunie, așa cum s-a spus în presă? Ce părere aveți și dacă susțineți acest demers, în numele țării dumneavoastră?

Bogdan Aurescu: Consider că acest pas de a transmite chestionarul Republicii Moldova, dar și Georgiei, este unul foarte important pentru parcursul acestor țări către aderarea la Uniunea Europeană. Am discutat cu colegul meu din Republica Moldova, ministrul Nicu Popescu, săptămâna trecută, la Berlin. A solicitat sprijin în completarea chestionarului, iar România este, desigur, dispusă să își ofere acest sprijin. După cum știți, România este un susținător foarte ferm al perspectivei europene pentru Ucraina, Republica Moldova și Georgia și vom acorda asistență pentru ca acest proces să fie cât mai lin cu putință.

Este important ca răspunsurile la acest chestionar să fie transmise cât mai curând, dar nu putem spune de pe acum care sunt termenele-limită exacte pentru acest proces întrucât știm, din propria noastră experiență, că procesul de aderare la Uniunea Europeană presupune muncă temeinică și progrese complexe, pe toate palierele.

 

Reporter: Dar România va face lobby pentru aceste trei țări?

Bogdan Aurescu: România este un susținător ferm al aderării la UE a acestor trei țări și sunt foarte bucuros că astăzi Republica Moldova, precum și Georgia, vor primi chestionarul. Mă voi întâlni și astăzi cu colegul meu Nicu Popescu, pentru a discuta în ce măsură îi putem sprijini, din punct de vedere tehnic. Vă mulțumesc foarte mult.

 

***

 

Transcrierea în limba engleză:

Good morning. Today we have another important meeting on the Foreign Affairs Council, which is focused on the EU response against the Russian aggression against Ukraine. Of course, this will be discussed between the EU Foreign Ministers, but also with our colleagues from Norway and from Iceland.

And, since today started with a meeting with the Prosecutor of the International Criminal Court, it is very important to express Romania’s full support for the ICC and for the swift investigation by the Prosecutor of the Court of the crimes of war, crimes against humanity, committed in the territories occupied by Russia during the aggression. Since those crimes were committed on those territories during the occupation of Russia, from the perspective of international law, the responsibility belongs to Russia. But also all perpetrators of such crimes should be investigated and prosecuted.

I also support, on behalf of Romania, the call from the Prosecutor for more resources in terms of financial voluntary contributions and seconded personnel.

At the same time, today I will welcome the new, fifth package of sanctions against Russia and express the availability of Romania to continue discussing more sanctions to be adopted, in order to increase the pressure on the Russian authorities.

At the same time, I would also welcome the resolution [adopted] on the 7th of April by the General Assembly of the United Nations suspending the membership rights of Russia from the Human Rights Council. We will continue to support, within the EU, and the EU together with other partners, efforts to isolate Russia at international scale and in various international fora.

I would also like to welcome the announcement by Transport Commissioner Vălean regarding the partial liberalization [in EU] of transport on roads from Ukraine and Republic of Moldova, because this is very much benefiting these countries, but also the supply chains connecting these countries with Europe. 

And in terms of support for Ukraine, we need to continue the multidimensional assistance. As far as Romania is concerned, we continue to provide assistance to the refugees crossing in our country – more than 700.000 refugees crossed Romania’s border. We continue to provide assistance to all those who are coming into Romania, but also through the humanitarian hub which was created in Romania in order to collect and transfer, to Ukraine and the Republic of Moldova, assistance for these countries.

At the same time, I will present today the results, which are very good, of the Conference which Romania, together with Germany and France, has organized in Berlin last week, on the 5th of April. We managed to gather 659.5 million euros in support for the Republic of Moldova, which is very much affected by the wave of refugees and, of course, by the economic effects of this humanitarian crisis.

Today we will also discuss about the Western Balkans and I would support a thorough discussion on the Western Balkans at the Foreign Affairs Council in May. We will discuss about Global Gateway, which is also an instrument supporting the recovery for countries like Ukraine, the Republic of Moldova and many other countries.

 

Reporter: Today, Georgia and Moldova will receive questionnaires regarding two applications for membership, how do we estimate, will you support and can we expect candidate status in June as media reported? What do you think and will you support also this through your country?

Bogdan Aurescu: I think this step of sending, transmitting the questionnaire to the Republic of Moldova, but also to Georgia, is a very important step forward on the path towards accession to the European Union. I have discussed with my colleague, Minister Nicu Popescu of the Republic of Moldova, last week in Berlin. He asked for support in this process of filling in the questionnaire. Romania is, of course, willing to extend this support. As you know, Romania is a very firm supporter of the European perspective of Ukraine, of the Republic of Moldova and of Georgia, and we will grant assistance in order for this process to be as smooth as possible.

It is important for the answers to this questionnaire to be provided very soon, but we cannot say now what are the exact deadlines for this process, because, as we also know from our own experience of accession to the European Union, it is a process which requires a very thorough progress and work on all these issues.

 

Reporter: But Romania will lobby for these three countries?

Bogdan Aurescu: Romania is a strong supporter of the accession of all these three countries and I’m very glad that, today, the Republic of Moldova, but also Georgia, will receive the questionnaire. I will meet my colleague Nicu Popescu today, as well, and we will discuss to what extent we can assist from the technical point of view. Thank you so much.

 

Sursa: Comunicat de presă privind declarațiile ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Externe