Românii din judeţul Olt care vor loc de muncă în Italia sunt aşteptaţi să îşi depună un CV Europass la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Slatina, la consilierul EURES. Se caută 530 de persoane care să lucreze în domeniul hotelier, în sezonul estival, respectiv 35 de recepţioneri, 35 de electricieni şi instalatori, 150 de cameriste, 160 de ospătari, 25 de portari, 20 de bucătari, 90 de spălători de vase şi 15 hamali. Angajatorii cer experienţă şi calificare în domeniu, dar şi cunoştinţe de limba italiană. Oferă un salariu lunar net între 750 şi 1.000 euro, cazare şi masă la preţuri mici.