Zilnic în Castellón, de luni până vineri, românii fac coadă între două garduri metalice, verzi, în aşteptarea NIE-lui (Numero de Identificacion del Extranjero), documentul fără care nici un patron nu poate angaja, fără care nici un străin nu poate obţine nici un ajutor la Oficiul de Şomaj şi fără care nu mai poţi cumpăra nici măcar o cartelă telefonică. Pe lângă asta, unii angajatori spanioli, obişnuiţi cu certificatele comunitare pe care apare precizarea „cu drept de muncă”, le cer românilor să facă încă un drum la poliţie şi să prezinte apoi documentele care ar fi în regulă, după părerea lor.

În raport cu marocanii, arabii, columbienii, bulgari, chinezi şi cu străinii, în general, românii sunt cea mai numeroasă comunitate din zonă şi deşi prezenţa imigranţilor este o realitate de mulţi ani aici, Programul Biroului de Imigraţie începe de la ora 13, pentru cetăţenii comunitari, şi se încheie la ora 14. Zilnic, românii vin şi se aşează la coadă începând cu ora 10 dimineaţa, în speranţa că doar-doar vor reuşi să îşi rezolve această problemă. Coada e atât de mare, încât ocupă trotuarul, dar şi partea carosabila, iar trecătorii sunt nevoiţi să treacă pe partea cealaltă a străzii şi maşinile trec cu atenţie pe lângă românii care aşteaptă parcă, exact ca acum 20 de ani, să prindă un litru de lapte sau un pachet de unt din raţia de la complex.

În fiecare zi, însă, biletele de ordine stau înfăşurate pe braţul portarului, spre deosebire de acum doi ani, când se aflau, cum este şi normal, într-un aparat. Portarul se ocupă în general de organizarea persoanelor care stau înşiruite una câte una după gardurile verzi din fier şi mereu le spune să se dea mai înapoi cu trei paşi fiincă se îngrămădesc. Portarul se ocupă şi de aşa zisa informare a cetăţenilor, din când în când mai conduce câte o pesoană la etaj… Comportamentul său este cel mai adesea de neînţeles, pentru că uneori face exces de zel.

Aşa cum se ştie, procedura depunerii actelor pentru NIE este relativ simplă, însă greul începe după alcătuirea dosarului, pentru că la etajul superior al clădirii din patru funcţionari au mai rămas doi, care fac faţă cu greu solicitărilor numeroase. De aceea, scenele în care se lasă cu înjurături şi nervi nu sunt ceva neobişnuit. Oamenii care au nevoie de NIE trec prin situaţii care mai de care mai deosebite şi nimeni nu înţelege de ce elberarea unui astfel de document, o coală A4, de culoare verde, trebuie să dureze atât de mult.

O  româncă în vârstă de aprximativ patruzeci de ani venise împreună cu fiul ei, pentru a obţine documentul NIE, fiindcă îi expirase tarjeta comunitară eliberată acum cinci ani. Uimiţi amândoi fiindcă pe noul NIE nu mai apărea precizarea „cu drept de muncă” , ori angajatorul tocmai asta le ceruse, au cerut permisiunea pentru a urca la etaj pentru a cere lămuriri de la unul din funcţionari. Dar portarul le-a explicat că, fiind comunitari, adică cetăţeni europeni, nu mai au nevoie de această precizare. Oamenii au plecat nemulţumiţi. Un alt caz care ne-a atras atenţia este al unei tinere care, însoţită de prietenul ei spaniol, a fost, spune ea, tratată nepotrivit de una din funcţionare. Aceasta care nu i-a acordat suficientă atenţie şi, după cum susţine ea, a mai şi ironizat-o.

„Prima dată, când am depus actele, mi-au spus că în decurs de o lună îmi va veni o înştiinţare acasă. Am tot aşteptat însă nimic! Am mai venit aici după o lună si jumătate. Au fost foarte amabili şi mi-au spus că sosirea înştiinţării acasă nu este un calcul matematic şi că de fapt un NIE iese într-o lună şi jumătate (timpul de aşteptare se mărise cu jumătate de lună n.a.), însă mai poate întârzia două, trei, zile. Am revenit acum, după două luni, ca portarul să îmi spună că astăzi vin cei care au depus actele pe 07 octombrie, dosarul meu fiind depus pe 10 octombrie. Portarul mi-a spus să aştept că dacă prinde liber, pot urca la funcţionarii de la etaj să caute în calculator”, ne-a mărturisit unul dintre românii care aşteptau la coadă la Biroul de Imigraţie din Castellón de Plana.

 

La Biroul de Imigraţie din Castellón, prioritate au extra-comunitarii, în acest caz cei din ţările Americii Latine. Portarul le verifică paşapoartele verzi, apoi le dă câte un bilet de ordine la fiecare. Zilnic, programul cu extra-comunitarii se prelungeşte cu cel puţin jumătate  de oră, astfel încât rândul românilor întârzie. La un moment dat, portarul, cu amabilitate forţată, îi invita politicos pe cei care aşteaptă la coadă să revină a doua zi, închizând uşa în urma lui, neuitând sa precizeze ca programul biroului s-a încheiat. Scena se repetă zilnic.

„Nu este oare o bătaie de joc?!“, întreabă o româncă de 40 de ani. „Am venit tocmai de lângă Valencia, de două ori. Am plătit un avocat cu 150 de euro pentru a primi acest NIE mai repede, pentru că nu avem timp de stat la cozi, fiindcă muncim şi acum nu pot obţine o informaţie? Cunosc o persoană care a venit aici si a stat o săptămână şi jumătate şi abia după aceia au băgat-o în seamă”.

Cozile se formează zilnic, iar experienţele românilor care trebuie să obţină acest document sunt din ce în ce mai diferite, dar cu toţii se simt umiliţi pentru că trebuie să suporte acest tratament din partea administraţiei spaniole.

Oficialităţile spaniole declară că fac tot posibilul pentru îmbunătăţirea serviciilor în general, însă serviciul de imigraţie se înrăutăţeşte pe zi ce trece. Acum trei ani, în orice altă regiune, de exemplu Murcia, elibera acest document – NIE, în aproximativ 10 zile pe când în Castellon dura şi două luni, uneori chiar şi şase. Nimănui nu-i pasă, nici măcar unora dintre români,  fiindcă apelează la un avocat care „are trecere” şi plătesc apoi o sumă cuprinsă între 50 şi 200 de euro pentru un serviciu care ar fi normal să funcţioneze corect, cu nişte costuri şi asteptări minime şi mai mult de atât, fără false amabilităţi şi fără ca străinii, şi ei plătitori de impozite, să fie victimele unui abuz.