Carnavalul din acest an din Getafe împlineşte 25 de ani de existenţă. Anul acesta carnavalul s-a desfăşurat din 12 până în 17 februarie şi participanţii s-au bucurat de activităţi diverse: muzică, dans, concerte, expoziţii. Nu au lipsit tradiţionalele momente, Defilarea, Carnavalul şi Arderea sardinei.

Românii din oraş au văzut în fiecare an cum oraşul intră în fervoarea pregătirilor pentru Sărbătoarea Carnavalului, o sărbătoare străină lor, în care doreau să se integreze, să se deghizeze, să se piardă în mulţime, să se bucure, să nu mai fie imigranţi, ci măşti care cântă şi dansează cu toată lumea, laolaltă, fără diferenţe. Anul trecut s-a făcut un prim pas, s-au strâns rândurile şi cu mic cu mare s-a participat la Carnaval. A fost greu la început, să se învingă timiditatea sau teama de ridicol, dar bucuria e molipsitoare. Surpriza, uimirea şi apoi fericirea şi mândria românilor care asistau la defilare şi care vedeau grupul de la Casa de Romania dansând în ritmuri româneşti i-a contagiat pe toţi. 

Şi cum pofta vine mâncând, toţi participanţii şi-au arătat dorinţa să participe şi în acest an. Şi aşa a şi fost. Patronul firmei ROMBIS, Ioan Giurgean, a pus la dispoziţia asociaţiei o furgonetă pe care românii din asociaţie au împodobit-o cu baloane, steaguri, marionete gigantice, măşti, au montat amplificatoare şi boxe, după care s-au îmbrăcat în haine de carnaval. Un alai viu colorat, în care am văzut prinţese, piraţi, clovni, zombies, răţuşte, broscuţe, vampiri,  care s-a detaşat faţă de ceilalţi participanţi nu prin costumaţie, ci prin atmosfera pe care o inspirau publicului care, nu numai că îi aplauda, dar şi începea să  cânte şi să danseze pe muzică românească. Cei peste 65 de români care formau alaiul au fost în continuu “virusaţi” cu voia bună ce o transmiteau cei 8 animatori care cântau şi dansau în furgoneta care părea mai degrabă o broască sărind şi nu o maşină! Împotriva gerului care a fost atunci, nimeni nu s-a arătat obosit nici după cele 2 ore de aşteptare, până când a venit rândul grupului românesc la defilare, nici după cele aproximativ 2 ore, cât a durat defilarea.

Primarul oraşului, Pedro Castro, a înmânat trofeul aniversar celui mai mic dintre membrii asociaţiei, care, totodată, a fost şi cel mai mic participant al Carnavalului – Ilie Carlos, în vîrstă de 8 luni. Tatăl său a primit jambonul care revine în fiecare an tuturor entităţilor participante. După eveniment, toţi membrii asociaţiei participanţi la Carnaval şi invitaţii lor s-au retras la sediul Casei de România unde s-au “încălzit” cu muzică românească, dans şi un mic aperitiv.


(Liviu Văcariu – Casa de Rumania de España)