Conducere Partidului Socialist din Spania (PSOE) a decis excluderea provizorie din partid a zece membri implicaţi în scandalul cardurilor „black” oferite de Caja Madrid consilierilor săi.

{loadposition related}Alţi 6 socialişti au renunţat singuri la calitatea de membru, după ce a fost dat publicităţii cazul anchetat de justiţie. În urma scandalului, socialiştii au decis aprobarea unui cod etic care prevede ca toţi membrii cu funcţii publice să nu poată accepta cadouri cu valoare mai mare de 60 de euro.
Cazul cardurilor „black” de la Caja Madrid aduce la cunoştinţa opiniei publice date incredibile: consilierii acestei bănci şi-au plătit vacanţele de miloane de euro cu banii băncii, prin cardurile care nu aveau limită de sume. Între 1999 şi 2012, consilierii şi directorii acestei entităţi financiare, salvată de guvern printr-un împrumut european (plătit ulterior cu reduceri de buget, restructurări de personal şi tăieri de salarii!) au consumat, în special la sfârşit de săptamână, sute de mii de euro pentru cumpărături.
Cazul este în anchetă la tribunalul Audiencia Nacional şi arată că aceşti bani, nefiind declaraţi la fisc, erau sume neimpozabile.
Cele mai multe cheltuieli cu aceste carduri (denumite negre pentru că nu aveau justificare şi nici limite de consum) s-au făcut, de-a lungul anilor, în perioada sărbătorilor de iarnă: peste 2 milioane de euro pentru călătoriile acestor persoane, zeci de mii de euro pentru reuniuni la restaurante unde o cină costă 700 de euro sau hoteluri de lux.

{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}