Administraţia regională din Aragon a decis să extindă serviciul de interpretare telefonică în 50 de limbi disponibile, la nivelul tuturor instituţiilor publice. Serviciul va fi disponibil în orar continuu de la 9 la 21, cu excepţia spitalelor unde traducerea va fi accesibilă non stop.

Serviciul de Traducere Telefonică a fost extins la nivelul întregii administraţii din Aragon prin intermediul Departamentului de Servicii Sociale şi pentru Familie, comunicarea cu străinii fiind considerată drept prima condiţie pentru asigurarea unei integrări eficiente, prin garantarea egalităţii în drepturi.

Potrivit ministrului regional Ana Fernández, demararea acestui proiect are ca obiectiv principal asigurarea accesului universal la serviciile publice. Pe lângă asta, traducerile telefonice facilitează munca profesioniştilor din administraţie, eliminând barierele lingvistice.

Procesul de traducere se face prin intermediul unor dispozitive telefonice care permit ascultarea simultană a cetăţeanului străin şi a traducătorului.


Pentru a iniţia procedura de traducere simultană, lucrătorii din administraţie trebuie să sune la serviciul de traducere şi trebuie să selecţioneze una dintre cele 50 de limbi. După ce se stabileşte legătura cu un traducător, cetăţeanul primeşte o cască şi poate începe să comunice în limba sa.

Acest experiment a fost iniţiat la început în 20 de şcoli din Aragon şi datorită rezultatelor pozitive, Direcţia Generală de Imigraţie şi Cooperare a guvernului regional a decis să-l implementeze la toate nivelurile administraţiei publice, astfel că serviciul de traducere poate fi solicitat de orice străin atunci când întâmpină dificultăţi de exprimare în spaniolă.


Până acum, limbile cele mai solicitate au fost chineza, araba, româna şi poloneza.