Ploaia torențială care a inundat ieri mai multe zone din Madrid a provocat moartea unei tinere românce de 28 de ani.

Apa a inundat garajul casei din cartierul Hortaleza din Madrid, unde românca muncea pentru o familie la curățenie și a fost surprinsă la subsol în timp ce scotea lucrurile din apă.

Din informațiile publicate de serviciul de Urgență 112, se pare că românca a fost surprinsă de un șuvoi de apă, care a rupt un perete și care apoi a strivit-o provocându-i moartea.

Proprietarul casei a găsit-o de abia în jurul orei 17, după ce apele s-au retras și a anunțat serviciul de urgență, dar tânăra era decedată.

Este cel mai grav incident într-o zi în care ploaia a luat prin surprindere capitala Spaniei și pe madrileni, provocând numeroase inundații și blocaje pe șosele.