Noua ordonanţă de modificare a codului rutier stabileşte că o persoană căreia i-a fost anulat permisul auto, ca urmare a condamnării pentru o infracţiune care a fost dezincriminată, se poate prezenta la autoritatea competentă pe raza căreia îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru eliberarea unui nou permis de conducere, fără a mai susţine examen.

{loadposition related}”În situaţia în care anularea permisului de conducere nu a fost dispusă până la depunerea cererii de restituire de către titularul permisului de conducere, condamnat definitiv pentru o infracţiune care a fost dezincriminată, în conditiile art. 4 din Codul penal, şeful serviciului rutier competent dispune restituirea acestuia, în baza documentului care atestă o astfel de situaţie”, se mai precizează în actul normativ.
Acest aspect a trebuit reglementat în lipsa unei prevederi care să confere autorităţii posibilitatea reexaminării actului administrativ (dispoziţia de anulare a permisului de conducere) după intrarea acestuia în circuitul civil şi producerea de efecte juridice (anularea permisului, distrugerea documentului, comunicarea măsurii către alte autorităţi etc.). Mai multe persoane s-au adresat instanţelor de contencios pentru anularea actelor administrative şi restituirea permiselor de conducere, interpretarea prevederilor art. 4 din Codul penal fiind diferită cu privire la întinderea efectelor în materia altor acte sau sancţiuni decât cele penale”, mai spun poliţiştii.
Se modifică şi condiţiile în care studenţii străini pot obţine pemisul de conducere pe teritoriul României. Astfel, dacă până acum aceştia trebuiau să facă dovada faptului că urmează să studieze în România pe o perioadă de cel puţin şase luni, acum ei vor trebui să prezinte documente care să ateste că au studiat deja timp de şase luni în ţara noastră.

{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}

 


Esta página se puede leer también en: Spaniolă