Astăzi, ..2022, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a avut loc o întâlnire între conducerea Poliţiei de Frontieră Române şi o delegaţie a reprezentanţilor Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, principalul organism internaţional care drepturile refugiaţilor.

Delegaţia UNHCR, condusă de directorul adjunct pentru Europa, doamna Anne Marie Deutschlander, a fost primită de către inspectorul general al PFR, domnul comisar şef de poliţie Ivaşcu Stefan Victor și de șefii structurale operative specializate în supravegherea și controlul frontierei de stat, respectiv prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere.

Întâlnirea de astăzi a vizat identificarea unor soluții eficiente, în vederea gestionii evenimentelor de la frontiera de nord, în mod special în eventualitatea apariției unui aflux masiv de persoane sosite din zona de conflict, astfel încât acestea să beneficieze de sprijin în derularea procedurilor la intrarea în țară.

Inspectorul general al PFR ia prezentat măsurile oficiale. dispuse cu până în prezent la granița Ucraina și R Moldova, atât în ​​punctele de trecere a frontierei, cât și la frontiera terestră și fluvială. De asemenea, a fost analizat fluxul de persoane și capacitatea de a procesa prin punctele de frontieră deschise, și datele statistice privind situația persoanelor sosite în țara noastră. În cadrul întâlnirii, a fost prezentat modul cum se derulează verificările la intrarea în țară, accesul la procedura de azil, respectiv solicitările de azil înregistrate la structura Poliției de Frontieră.

În același timp. , delegația UNHCR a apreciat reacția rapidă și a vizat pe care au avut-o cu privire la persoanele care sosesc în România din zona de conflict și a manifestat disponibilitatea de a sprijini autoritățile române. , astfel persoane vulnerabile să beneficieze de asistență și protecție.

Sursa: Vizita reprezentanților Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați la Poliția de Frontieră Română