„La roja” a învins Mannschaft-ul cu cel mai bun joc de la Cupa Mondiala din Africa de Sud. Elevii lui Del Bosque au dominat tot meciul, iar nemţii au băgat spaima cu fiecare contraatac. Din fericire, apărarea Spaniei a avut un sfânt – San Pique, în timp ce în poartă se afla San Casillas, salvatorul momentelor dificile.

Golul victoriei a fost marcat de Carles Puyol care, în mod surprinzător, a înscris dintr-o lovitură cu capul, în urma unui corner. Germania a încercat totul, dar dorinţa spaniolilor de a juca prima lor finală de campionat mondial a fost mult mai decisivă. În Spania, străzile au prins viaţă imediat după meci şi nu există faţadă de edificiu pe care să nu fie agăţate steaguri ale Spaniei. Şi românii din Spania sunt alături de selecţionata ţării în care au ales să trăiască şi până duminică cu toţii se vor bucura de această atmosferă extraordinară pe car eo generează prezenţa Spaniei în finală.

Duminică, la Johannesburg, Spania va înfrunta Olanda, o altă ţară care nu cunoaşte încă ce înseamnă să fii campion mondial.