Mulţi români din Spania care studiază la „Spiru Haret” în sistemul de învăţământ la distanţă sunt derutaţi de modul în care se derulează verificările la universitate, în România. Scandalul provocat pe marginea acreditării sau lipsei de acreditare a unor secţii ale Universităţii „Spiru Haret” continuă cu o declaraţie „liniştitoare” din partea Ministerului Educaţiei care a precizat că diplomele eliberate până acum, de această universitate, rămân valabile.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, că toate diplomele deja eliberate de Universitatea „Spiru Haret” rămân valabile, urmând ca printr-un act normativ să fie reglementată situaţia individuală a celor care necesită revalidarea diplomei.

Ea a spus că toate diplomele obţinute în cadrul prevăzut de lege, respectiv programele şi formele de studii autorizate sau acreditate sunt valabile, iar absolvenţii nu vor susţine nicio probă de validare.

Controlul la „Spiru Haret” a început în 17 iulie. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) a publicat lista specializărilor, programelor de studii, formelor de învăţământ (zi, învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă) şi a locaţiilor în care funcţionează Universitatea „Spiru Haret” şi care au fost autorizate sau acreditate în baza evaluărilor Consiliului Naţional pentru Evaluare şi Acreditare Academică/Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior.

Toate cele 25 de facultăţi ale Universităţii „Spiru Haret”, cu 49 de domenii de licenţă şi 53 specializări sau programe de studii au autorizare de funcţionare provizorie sau acreditare atât pentru învăţământul de zi, frecvenţă redusă sau la distanţă. În schimb, cele 53 de centre teritoriale pentru învăţământul la distanţă ale Universităţii „Spiru Haret”, 44 din România şi nouă din alte ţări, nu funcţionează legal, potrivit Ministerului Educaţiei. „Controlul demarat la Universitatea ‘Spiru Haret’ se desfăşoară cu dificultate, universitatea nemanifestându-şi disponibilitatea necesară pentru clarificarea situaţiei propriilor ei studenţi. Echipa de control nu a avut acces la toate documentele şcolare solicitate”, a susţinut ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Potrivit controlului executat până acum, Universitatea „Spiru Haret” a solicitat în 2003 – 5.700 de diplome, în 2004 – 5.000, în 2005 – 6.000, în 2006 – 10.000, în 2007 – 15.000, în 2008 – 50.000 şi în 2009 – 56.000.


Centrul Teritorial pentru Învăţământ la Distanţă al Universităţii „Spiru Haret” din Spania se află în Madrid pe Calle Echegaray nr. 6, telefon: (0034) 687.099.358.