Așteptăm prea multe de la noi, ca popor, având în vedere că nu facem nimic la nivel colectiv ca să merităm aurul, argintul sau bronzul.

Suntem o societate mediocră, care promovează doar furtișagul, limbajul de lemn și incultura de masă. Majoritatea nu vede dincolo de necesitatea primară de a se ghiftui și nu se sinchisește de faptul că politicienii fură de un sfert de secol și nimeni nu-i schimbă.

Ne-am obișnuit să-i invidiem pe ariviști, pe hoți și pe impostori și nu considerăm că furtul ar fi demn de condamnat public, indiferent de costuri.

După o epocă de comunistoizare în care am fost puși la muncă și am fost văduviți de o clasă intelectuală care a pus România pe harta lumii în perioada interbelică, am devenit un popor care nu știe să aprecieze valoarea muncii, la nivel colectiv. Conceptul românesc de muncă este astăzi străduința de a se descurca, de a născoci o formulă de înavuțire rapidă și ingenioasă, indiferent de metode.

Individual, desigur, românii sunt niște oameni de aur, mai ales atunci când își pun mintea la contribuție, dar ca societate putem să recunoaștem cu părere de rău că suntem primitivi. Nu apreciem valorile, iar atunci când le avem aruncăm cu pietre!

Situația în care s-au aflat olimpicii României nu ne onorează ca țară, iar criticile aduse singurei gimnaste care ne-a reprezentat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro ne arată ce am devenit astăzi, după aproape 30 de ani de democrație.

Cultura muncii și recunoașterea publică a celor care muncesc au fost întotdeauna în declin într-o țară din care au fugit milioane de români, jefuiți de un sistem corupt care se perpetuează și astăzi la conducerea țării.
Și nu mă refer aici la președintele României, la miniștri sau politicieni, ci mă gândesc la acea clasă de profitori care de 30 de ani se perpetuează în funcții în toate satele și orașele României.
Ei au mai multă putere decât orice președinte al României.

Răul societății românești este provocat de securiștii privilegiați care au reușit să-și păstreze statutul și beneficiile după căderea comunismului. Uitați-vă la fiecare județ din România, citiți presa, și veți observa că din ’89 încoace sunt cam aceeași șefi, directori, lideri locali, exact ca în epoca anterioară. Această societate „secretă” a jefuitorilor a reușit să rămână la butoane datorită coruptibilității noastre ca societate.

Și vor continua să distrugă sportul românesc, cultura, sănătatea, apărarea etc., cât timp vor reuși să-i cumpere pe cei din jurul lor, pe acei români care cred că răul nu poate fi atât de mare dacă votează un corupt.

Dar iată că răul care ne afectează a ajuns tocmai la Rio, în Brazilia. Jaful organizat din România ne-a lăsat fără infrastructură sportivă și acesta este doar un exemplu care ar trebui să provoace o dezbatere publică reală.

Unde ne îndreptăm noi ca țară? Pentru că dacă ne uităm în urmă, în istoria noastră, nimic nu ne pune astăzi pe aceeași treaptă cu românii de la 1 decembrie 1918. S-a luptat prea mult în istoria noastră ca România să fie astăzi doar o țară vasală unui destin istoric arbitrar sau dictat de corporații și interese străine nouă.

Protestele civice timide, produse după tragedia din Colectiv, sunt o dovadă că România este mai mult decât corupție, furt, mafie și trafic de influență. Dar nimic nu se obține și nu se păstrează fără luptă și fără interes pentru propria soartă, până la urmă.

Dacă societatea de astăzi va continua să îndure toate aceste lucruri, peste treizeci de ani ne vom consola tot cu nota 10 de la Montreal a Nadiei Comăneci.