Senatul Spaniei a aprobat legea privind abdicarea regelui Juan Carlos și proclamarea lui Felipe ca șef al Statului.

{loadposition related}Aceasta a fost ultima formalitate înainte ca Spania să înceapă proclamarea noului rege: Felipe al VI – lea.
Senatorii au aprobat legea organică prin care se acceptă abdicarea lui Juan Carlos I, după 39 de ani la conducerea Statului.
Guvernul nu a apărat continuitatea monarhiei la dezbaterea din Senat, motivând că a răspuns deja întrebărilor puse de micile partide de stânga în Camera Deputaților. Acestea solicită organizarea unui referendum pentru republică.
Juan Carlos trebuie să semneze legea care stabilește abdicarea sa, iar spaniolii vor fi martorii unui moment istoric marcat de numirea unui nou șef al Statului.
Prințul Felipe va depune jurământul la Congresul Deputaților și va fi proclamat regele Spaniei, într-o atmosferă de normalitate constituțională, potrivit Guvernului, dar securitatea ceremoniei de proclamare va fi extremă. Mii de polițiști au fost chemati ca să asigure protecția noului rege, Felipe al 6 – lea, care va fi aclamat pe străzile din centrul Madridului, după care va saluta mulțimea din balconul Palatului Regal.
Prefectura regiunii Madrid a interzis orice tip de manifestații anti-monarhice pe motiv de securitate.
Regele „pensionar”
Proclamarea noului rege al Spaniei aduce schimbari privind statutul lui Juan Carlos și al Sofiei, care vor fi numiți în continuare regi, iar nepoata lor prințesa moștenitoare Leonor va deveni alteță regală.
Regele Juan Carlos și regina Sofia nu-și vor pierde titlul de regi, iar în câteva săptămâni vor primi și o imunitate similară cu cea a parlamentarilor.
Abdicarea regelui a provocat o situație nouă în legislația spaniolă care nu era pregătită în totalitate pentru o astfel de tranziție la conducerea Statului.
Guvernul lui Mariano Rajoy pregătește o lege care va modifica semnificația titlurilor regale și onorurile de care se bucură membrii Familiei Regale.
Legea pregătită de guvern stabilește și protocolul care va fi aplicat în cazul fiicei noilor regi, Leonor, care va deveni prințesa Asturiei și va fi Alteță Regală.
Un rege care s-a pregătit toată viața
Felipe al 6 – lea preia comanda de la tatăl său Juan Carlos I, care a fost șeful Statului aproape 40 de ani. Felipe este cunoscut și apreciat de spanioli, dar unele voci cer ca monarhia să fie supusă unui referendum.
La fel ca tatăl său, Felipe a susținut Spania și firmele spaniole acolo unde a avut ocazia, iar impresia pe care o au cetățenii despre el este pozitivă.
Există însă și cetățeni, mulți dintre ei tineri, care doresc să decida asupra viitorului țării.
Regele a abdicat spunând că o face în favoarea generației mai tinere, dar jumătate dintre tinerii spanioli sunt în șomaj sau pe picior de plecare spre alte țări din Europa.
Felipe s-a pregătit toată viața pentru acest moment, iar figura sa nu a fost afectată de scandalurile din ultima vreme din jurul monarhiei spaniole.
Mai mult, prin încoronarea sa ca rege, acuzațiile de deturnare de fonduri aduse cumnatului său Iñaki Urdangarin vor trece în planul doi pentru că surorile sale nu vor mai fi incluse în familia regală.
Abdicarea regelui Juan Carlos poate fi interpretată ca o forma de a salva o guvernare care a adus Spania până la democrația de astăzi.
Felipe va primi însă o țară care nu reușește încă să răzbată din criza izbucnită în 2008.
Soția sa, Letizia, se bucură de aceeași imagine bună mai ales pentru că a fost jurnalistă de televiziune și nu provine din rândul aristocrației.
Partidele mari, Socialist și Popular, îl susțin necondiționat pe Felipe al 6 – lea, în timp ce micile formațiuni de stânga care au prins avânt la ultimele alegeri europene vor ca poporul să decida ce urmează: monarhie sau republică.
Rămâne de văzut dacă Felipe va reuși să gestioneze criza catalană și neîncrederea tot mai mare a spaniolilor în instituții și să atragă în jurul său sprijinul de care s-a bucurat Juan Carlos.

{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}