Joi, 14 Iulie 2022

Galerie foto

Alocuțiunea prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Franceze

[Check against delivery]

Nicolae-Ionel Ciucă: Excelența Voastră doamnă Ambasador Auer,

Doamnă ministru de stat Chrysoula Zacharopoulou,

Doamnelor și Domnilor parlamentari,

Doamnelor și Domnilor miniștri,

Excelențele voastre,

Distinși invitați,

Doamnelor și Domnilor,

Este o onoare să mă aflu astăzi alături de dumneavoastră pentru a marca Ziua Națională a Republicii Franceze. 14 iulie are o rezonanță particulară nu doar pentru cetățenii francezi, ci și pentru toate națiunile libere și democratice, care rămân atașate principiilor Libertății, Egalității și Fraternității.  La acest moment de sărbătoare doresc, așadar, să transmit națiunii franceze depline urări de prosperitate și succes!

De asemenea, vreau să transmit felicitări pentru performanța deosebită a Președinției franceze a Consiliului UE, care tocmai s-a încheiat în urmă cu două săptămâni și care a fost marcată de dorința clară de aprofundare a cooperării europene într-un moment în care securitatea continentului nostru este grav afectată de războiul Rusiei în Ucraina.

Putem fi mândri de solidaritatea pe care națiunile noastre – națiunile Europei, națiunile lumii democratice –  o demonstrează față de Ucraina: prin sprijinirea aspirațiilor sale europene, prin susținerea refugiaților, prin facilitarea exporturilor produselor sale sau prin multe alte forme de asistență.

La acest moment crucial pentru continentul nostru, relația bilaterală franco-română rămâne relevantă și puternică. Aceasta se află acum poate la cel mai important nivel din ultimele trei decenii, de când țările noastre împărtășesc iar aceleași valori și principii.

Alianța solidă care leagă țările noastre are ca fundament o prietenie puternică, care durează de secole. România nu poate uita rolul Franței și al francezilor în formarea statutului român, la fel cum nu putem ignora contribuția în arte, științe, economie precum și în alte domenii în care românii care au ales ca Franța să fie a doua lor patrie.

Relația noastră bilaterală a fost neîntrerupt consolidată și are multiple fațete, reflectate în Parteneriatul nostru Strategic. Fie că vorbim despre cooperare politică, economică sau militară, fie că ne uităm la schimburile culturale, științifice sau educaționale, relațiile noastre sunt extrem de dinamice și bogate. Iar la acestea se adaugă importanta prezență românească în Franța și cea franceză în România, un liant puternic care contribuie la dezvoltarea societăților în care aceste comunități trăiesc și în care sunt bine integrate.

Franța rămâne unul din cei mai importanți parteneri economici ai României: al treilea partener comercial și al șaselea investitor. Practic toate marile companii franceze sunt prezente în România, în diferite sectoare, fie că vorbim de industria auto, de sectorul bancar, de marea distribuție, construcții, infrastructură, energie și telecomunicații.

Universul cooperării bilaterale franco-române este unul bogat, în care cooperarea culturală are un rol deosebit. Ne dorim să dezvoltăm proiectele demarate în cadrul Sezonului România-Franța, să continuăm cu inițiative după modelul Anului George Enescu, marcat în 2021, dar și să identificăm noi proiecte de anvergură. Cadrul oferit de Timișoara – Capitală Culturală 2023 este unul propice în acest sens.

Limba franceză este, la rândul său, un liant puternic. Suntem țara din regiune cu cei mai mulți vorbitori de limba franceză. Avem circa 240.000 de elevi care o studiază ca prima limbă modernă și peste 1 milion de elevi care o învață ca a doua limbă modernă. La nivelul Organizației Internaționale a Francofoniei, țările noastre rămân puternic angajate pentru promovarea profilului Francofoniei în lume.

Cooperarea româno-franceză în plan european și internațional este, de asemenea, puternică.

Pe fondul desfășurării conflictului din proximitatea frontierei estică a NATO, România și Franța și-au intensificat cooperarea pe linie militară. Exercitarea de către Franța a rolului de națiune-cadru a Grupului de luptă NATO de pe teritoriul țării noastre reflectă solidaritatea Franței, determinarea fermă de a asigura securitatea României și, totodată, coerența apărării pe Flancul Estic. Salut anunțul Președintelui Emanuel Macron la Summitul de la Madrid privind creșterea în continuare a prezenței militare franceze în România.

Împreună suntem mai puternici și contribuim la o Uniune Europeană mai coezivă și mai unită și la o Alianță mai puternică prin postura sa de descurajare și apărare consolidată și mai eficientă.

Doresc să adresez mulțumiri Franței pentru sprijinul acordat în obținerea de către România a statutului de stat-candidat la OCDE. După NATO și UE, aderarea la OCDE reprezintă încă un proiect major al României contemporane, care va asigura un plus de stabilitate economiei noastre și va crea, în egală măsură, noi oportunități pentru firmele străine, inclusiv cele franceze. Contăm în continuare pe susținerea politică și expertiza franceză în acest proces.

România apreciază, de asemenea, rolul jucat de Franța în conjugarea eforturilor substanțiale de operaționalizare a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, a cărei a doua conferință va avea loc mâine la București  și a inițiativelor susținute de Franța pentru această țară profund afectată de războiul din Ucraina.  

Sunt profund convins că legătura specială și cooperarea strategică care leagă România și Franța ne vor conduce spre atingerea obiectivelor unei acțiuni cât mai eficiente la nivelul Uniunii Europene, al NATO și al structurilor multilaterale relevante!

La mulți ani, Franța! La mulți ani, România!

Vă mulțumesc!

Sursa: Participarea prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Franceze