Un român din Bacău a pornit într-o misiune îndrăzneaţă: să traverseze Europa pe biciclet. Anton Duma a ajuns la Sevilla pe 19 ianuarie 2010 după ce a călătorit prin 15 ţări pe două roţi, parcurgând 9.200 km. A  plecat din Bacău pe 29 iulie anul trecut şi Toni, aşa cum îi spun prietenii, se uită acum în urmă cu mândrie, când ştie că nu a avut prea mulţi bani pentru a începe această expediţie.

Am plecat cu 150 euro din Bacău şi am parcurs deja 9200 km. Nu am murit de foame şi nici de frig pentru că mereu am găsit oameni buni în aproape toate locurile vizitate. Am întâlnit români care erau la muncă în diferite ţări şi care m-au tratat foarte bine, de aceea doresc să le mulţumesc„, ne-a mărturisit Toni înainte să îşi reia călătoria prin Europa, prin cele 15 ţări care îi mai rămân de cutreierat. Cei care doresc să cunoască mai multe detalii despre expediţia băcăuanului pot intra pe adresa www.ciclistroman.com. Următoarea destinaţie a ciclistului român este Portugalia.