Secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman a participat marți, 18 octombrie 2022, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG), desfășurată la Luxemburg.

În cadrul reuniunii, miniștrii și secretarii de stat pentru afaceri europene din statele membre UE au avut un schimb de opinii cu privire la proiectul de concluzii ale Consiliului European din 20-21 octombrie 2022, pe agenda căruia figurează agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, situația energetică și cea economică la nivelul Uniunii, relațiile externe, în special Summitul UE – Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) și relația cu China, precum și stadiul pregătirilor pentru reuniunile internaționale COP27 privind schimbările climatice și COP15 privind biodiversitatea.

Membrii Consiliului Afaceri Generale au avut, de asemenea, o dezbatere de orientare privind rezoluția Parlamentului European referitoare la propunerea de Regulament al Consiliului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, au trecut în revistă stadiul statului de drept în Polonia, în baza art. 7(1) din Tratatele UE, și au avut un schimb de opinii pe tema acțiunilor ulterioare Conferinței privind viitorul Europei, cu accent pe calendarul de prezentare a propunerilor Parlamentului European în temeiul art. 48(2) din Tratatele UE. Comisia Europeană a prezentat comunicarea sa cu tema “Asigurarea respectării legislației UE pentru o Europă care dă rezultate”.

În contextul discuțiilor privind proiectul revizuit de concluzii ale Consiliului European din 20-21 octombrie 2022, secretarul de stat Daniela Gîtman a salutat noua versiune consolidată a documentului și a reiterat solicitarea de includere a unei referiri specifice la susținerea acordată de UE Partenerilor Estici, precum Republica Moldova, care se confruntă cu provocări majore în ceea ce privește situația de securitate regională și cea energetică și care necesită un sprijin european consolidat pentru a-și întări reziliența.

Referitor la energie, a subliniat că obiectivul principal al României este obținerea unei reduceri durabile a prețurilor la gaz și energie electrică pentru consumatori înainte de sezonul de iarnă, prin decuplarea prețului gazelor de cel al energiei electrice. A insistat pentru adoptarea de măsuri eficiente în vederea atingerii acestui obiectiv, mai ales prin plafonarea prețurilor la achiziționarea en-gros a gazelor în întreaga Uniune, concepută astfel încât să asigure securitatea aprovizionării și distribuția echitabilă a volumelor de gaze în UE, prin reformarea design-ului pieței energetice europene și operaționalizarea platformei UE de achiziție în comun a gazelor înainte de sosirea iernii. A apreciat că actuala formă a concluziilor reprezintă un pas în direcția corectă, sens în care a menționat coridorul temporar de preț dinamic pentru gaze naturale. A subliniat, totodată, nevoia de includere a unui mecanism european de compensare a diferenței între prețul de piață și prețul plafonat, în mod echitabil și transparent.

În intervenția pe tema acțiunilor ulterioare Conferinței privind viitorul Europei, cu accent pe calendarul de prezentare a propunerilor Parlamentului European în temeiul art. 48(2) din Tratatele UE, secretarul de stat Daniela Gîtman a reiterat faptul că UE ar trebui să acorde prioritate în acest moment propunerilor cetățenilor europeni, care pot fi implementate în cadrul actual al tratatelor și care aduc beneficii tangibile acestora. De asemenea, a evidențiat nevoia unei analize aprofundate la nivelul UE, într-un mod care să consolideze capacitatea Uniunii de a menține unitatea și coeziunea necesare pentru a face față provocărilor actuale. A apreciat utilitatea organizării, în decembrie 2022, a evenimentului de feed-back al Conferinței privind viitorul Europei, cu atât mai mult cu cât, în contextul geopolitic actual marcat de multiple provocări, este necesar un răspuns adecvat la așteptările cetățenilor europeni.

În cadrul dezbaterii de orientare asupra rezoluției Parlamentului European referitoare la propunerea de Regulament al Consiliului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, oficialul român a apreciat obiectivul inițiativei de întărire a dimensiunii europene a alegerilor pentru Parlamentul European. Totodată, a evidențiat că, având în vedere implicațiile largi ale propunerii, este relevantă o analiză detaliată a impactului schimbărilor propuse asupra cadrelor legislative electorale naționale. Ca principiu general, a subliniat necesitatea evitării apariției unui dezechilibru între statele membre ale UE și între partidele politice mari și cele mai mici, luându-se în considerare specificul național al proceselor de vot în statele membre. A pledat pentru o analiză detaliată a aspectelor din propunerea în discuție care presupun ajustări ale legislațiilor naționale, în special a acelor aspecte legate de votul prin corespondență, stabilirea unei date unice pentru desfășurarea alegerilor și vârsta minimă a candidaților și a electorilor. A arătat că listele transnaționale pot fi un aspect pozitiv, necesitând însă o examinare temeinică, inclusiv din perspectiva asigurării echilibrului în reprezentarea statelor membre în interiorul Parlamentului European.

 

Sursa: Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman la reuniunea Consiliului Afaceri Generale