Ministerul Afacerilor Externe informează că, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2022, au fost organizate 66 de consulate itinerante (mobile) din totalul de 154 de astfel de acțiuni itinerante (mobile) de prestare de servicii consulare pentru cetățenii români programate pentru anul 2022, în cadrul cărora au fost procesate 17.186 de servicii consulare. La acest moment, a fost depășit, deja, numărul consulatelor itinerante organizate în anul 2021, respectiv 64 de consulate itinerante, în cadrul cărora au fost procesate aproximativ 15.000 de servicii consulare.

MAE precizează că acest tip de demers consular vine în sprijinul comunităților românești din străinătate, mai ales în contextul în care sunt prestate, într-o perioadă scurtă de timp, un număr din ce în ce mai mare de servicii consulare, fiind extinsă, de asemenea, lista cu localitățile cu comunități românești beneficiare.

Astfel, spre exemplificare, MAE informează că, pe parcursul lunii mai a.c., cu ocazia deplasărilor efectuate în localitățile Preston și Wirral, funcționarii consulari din cadrul Consulatului General al României la Edinburgh au efectuat 1.205 servicii consulare pentru cetățenii români, un număr record până acum pentru astfel de consulate itinerante (mobile). De asemenea, o echipă consulară mobilă a Consulatului General al României la Roma s-a deplasat la Perugia, unde au fost procesate peste 500 de servicii consulare, în timp ce în cadrul consulatului itinerant (mobil) pe care Consulatul General al României la Los Angeles l-a organizat la Seattle și Portland, au fost efectuate peste 300 de servicii consulare românilor din statele Washington și Oregon.

MAE reamintește că procedura de organizare a consulatelor itinerante (mobile), revizuită și îmbunătățită în anul 2021, la inițiativa ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, presupune un element de noutate relevant pentru consolidarea dialogului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României cu membrii comunităților românești din străinătate și anume consultarea acestora la începutul fiecărui an cu privire la planificarea consulatelor itinerante (mobile) pentru anul în curs. Astfel, cetățenii români au posibilitatea să ia la cunoștință despre organizarea consulatelor itinerante și pot formula propuneri și sugestii reprezentanților consulari, acestea fiind luate în considerare pentru ca aceste activități să fie cât mai eficiente și utile pentru membrii comunităților românești.  

Prin extinderea practicii de organizare a consulatelor itinerante (mobile), MAE urmărește să răspundă într-un mod cât mai eficient așteptărilor cetățenilor români din străinătate, din comunități numeroase sau aflate la mare distanță față de sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale

României, facilitând, astfel, accesul cetățenilor români la asistență și servicii consulare, furnizate în condiții similare cu cele din spațiile de lucru obișnuite ale oficiilor consulare permanente.

Calendarul orientativ al organizării consulatelor itinerante (mobile) pentru perioada până la sfârșitul anului poate fi consultat la adresa de internet: https://www.mae.ro

 

Informații suplimentare:

Consulatul itinerant (mobil) este o activitate cu caracter ocazional și care presupune deplasarea unei echipe consulare mobile într-o localitate unde se află o comunitate românească, aflată la distanță față de un oficiu consular permanent, în vederea prestării de servicii consulare solicitate de membrii comunității respective. Echipele consulare mobile sunt formate din consuli și funcționari consulari ai misiunii diplomatice sau oficiului consular care organizează această activitate și sunt dotate cu echipamente tehnice necesare preluării și procesării serviciilor consulare în regim fizic. În cadrul acestor consulate itinerante (mobile) se poate procesa o gamă foarte variată de servicii consulare, precum acte notariale, documente de călătorie și de stare civilă, obținere de acte din România și altele.

În cursul anului 2021, s-au desfășurat 64 de consulate itinerante (mobile), în cadrul cărora au fost procesate un număr de aproximativ 15.000 de servicii consulare, fiind efectuate de 7 ori mai multe servicii consulare decât în cele 21 de consulate itinerante (mobile) desfășurate pe parcursul anului 2020.

 

Sursa: MAE continuă în ritm accelerat demersurile de sprijinire a cetățenilor români din străinătate prin intermediul organizării consulatelor itinerante (mobile)