Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut joi, 24 februarie 2022, o convorbire telefonică cu omologul francez, Jean-Yves Le Drian, în continuarea contactelor frecvente din ultima perioadă, inclusiv cu ocazia vizitei la București a ministrului de externe francez, la 2 februarie 2022, și participarea acestuia, ca invitat special, la reuniunrea miniștrilor afacerilor externe din statele B9, găzduită de șeful diplomației române, cu participarea ministrului ucrainean de externe.

Cei doi miniștri de externe au avut un schimb consistent de opinii cu privire la situația de securitate regională agravată, în contextul agresiunii armate militare ilegale și nejustificate a Federației Ruse asupra Ucrainei. Șefii diplomațiilor română și franceză au condamnat în termenii cei mai fermi acțiunile Rusiei, reprezentând o nouă încălcare flagrantă a principiilor de drept internațional, în mod special a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, în continuarea acțiunii reprobabile de recunoaștere ilegală de către Federația Rusă a „independenței” auto-proclamatelor republici separatiste din Donețk și Luhansk, părți componente ale Ucrainei.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat, și cu această ocazie, sprijinul ferm față de suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional, subliniind necesitatea de a continua demersurile de sprijinire a Ucrainei, precum și a partenerilor din regiune, mai ales Republica Moldova, state a căror reziliență trebuie consolidată pe mai departe, inclusiv în contextul efectelor negative ale prezentei crize.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat omologului francez necesitatea ca întreaga comunitate internațională să sancționeze ferm, imediat și coordonat acțiunile Rusiei, ca răspuns la acțiunile de încălcare flagrantă a dreptului internațional și escaladare fără precedent a tensiunilor în regiune.

În ceea ce privește situația de securitate din regiunea Mării Negre, cei doi miniștri au reiterat importanța întăririi în continuare a posturii de apărare și descurajare a NATO în regiune. În acest sens, cei doi miniștri au discutat despre necesitatea consolidării, de o manieră coerentă și unitară, a posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic, inclusiv în sudul său, la Marea Neagră. În context, șeful diplomației franceze a reiterat sprijinul puternic al Franței pentru crearea Grupului de Luptă NATO în România, în cadrul căruia Franța va avea rolul de națiune-cadru. Totodată, oficialii român și francez au subliniat necesitatea de a accelera procesul de creare a acestui Grup de Luptă, ca măsură de a consolida suplimentar postura de descurajare și apărare a NATO în regiune.

M inistrul francez Jean-Yves Le Drian a apreputernic ciat poziționarea fermă a României față de evoluțiile actuale din vecinătatea sa, importanța pe care România o are pentru securitatea din regiunea Mării Negre și din întreg spațiul euroatlantic și a reafirmat susținerea puternică față de principiul apărării colective. Totodată, șeful diplomației franceze a mulțumit omologului român pentru consultările substanțiale pe care cei doi oficiali le-au avut, atât la nivel bilateral, cât și în formatul București 9, în cadrul vizitei pe care ministrul francez a efectuat-o la București, în perioada 2-3 februarie 2022.   

 

Sursa: Convorbirea telefonică a ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ministrul pentru Europa și al afacerilor externe al Republicii Franceze, Jean-Yves Le Drian