Aproape 20 de mii de holograme au manifestat vineri seară, timp de o oră, prin fața Congresului Deputaților de la Madrid, în contra viitoarei legi a Siguranței.

Este primul protest cu holograme, realizat în lume, iar participanții provin din Spania, Franța, Germania și SUA.

Ideea a fost pusă în aplicare de „No somos delito”, o platforma civică, care cere anularea Legii Siguranței, care va intra în vigoare în Spania, de la 1 iulie și care va aplica amenzi de până la 30.000 de euro celor care participă la manifestații spontane de protest.

Legea este un atac dur adus principiilor de bază ale democrației, libertății de exprimare, celei de a protesta și de a se informa„, a precizat holograma reprezentantului „No somos delito”, Carlos Escaño.

Manifestația hologramelor a atras atenția trecătorilor prin preajma Congresului, care au putut să audă și să vadă pentru prima dată un protest virtual.


Organizatorii au vrut să răspundă astfel unei legi care va pedepsi cu o duritate nemaiîntâlnită manifestațiile spontane ale populației.

Legea Siguranței a fost aprobata în decembrie, la ordinul guvernului de dreapta al lui Mariano Rajoy, care s-a confruntat pe toată durata mandatului cu ample manifestații de protest față de politica de austeritate bugetară.