La invitația președintelui Republicii Italiene, domnul Sergio Mattarella, ambasadorul României în Italia, Gabriela Dancău, a participat la concertul organizat cu prilejul Zilei Naționale la Palatul Quirinale, sediul Președinției italiene.   Cu această ocazie, ambasadorul român a transmis președintelui Sergio Mattarella mesajul de felicitare adresat de către președintele României, domnul Klaus Iohannis.   Legăturile puternice dintre țările noastre și proiectele de consolidare a Parteneriatului Strategic au stat la baza discuțiilor pe care oficialul român le-a avut în marja evenimentului cu mai mulți membri ai guvernului italian, printre care ministrul afacerilor externe, ministrul apărării, ministrul culturii, ministrul educației și ministrul dezvoltării regionale.   Au fost abordate subiecte de actualitate, precum agresiunea militară ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei, ocazie cu care a fost reafirmată contribuția importantă a diplomației și a coordonării între statele membre ale Uniunii Europene, precum și rolul NATO în actuala arhitectură de securitate a Europei.   În cadrul discuțiilor purtate, oficialii italieni și ambasadorul român au remarcat, de asemenea, rolul semnificativ al comunității române în societatea italiană, respectiv gradul de integrare excelent al acesteia și valorile comune pe care le împărtășesc.

Sursa: Întrevederi ale ambasadorului român în marja festivităților organizate cu ocazia Zilei Naționale a Italiei