Sâmbătă, 19 martie a.c., Raluca Eclemea-Popescu, însărcinat cu afaceri a.i. în cadrul Ambasadei României în Italia, a participat la o întâlnire a profesioniștilor români din Roma și zona Lazio, eveniment organizat de GRASP Milano – Global Romanian Society of Young Professionals. Scopul întâlnirii a fost acela de a pune bazele unei rețele de profesioniști români care activează la Roma în perspectiva identificării de proiecte comune între România și Italia. Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai mediului academic, cercetători și profesori, medici, antreprenori, ingineri, juriști, economiști sau artiști.   Ambasada încurajează inițiativele menite să coaguleze cetățenii români stabiliți în Italia în jurul acelorași valori și interese cu scopul dezvoltării personale și profesionale.   Mai multe detalii despre proiectele GRASP găsiți aici: https://mygrasp.org/chapter/grasp-milano/

Sursa: Întâlnire a profesioniștilor români de la Roma