Marți, 26 Iulie 2022

Galerie foto

***

COMUNICAT DE PRESĂ

Întâlnirea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu reprezentanții Asociației „Dăruiește viață”

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentantele și fondatoarele Asociației Dăruiește Viață, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu.

În cadrul întrevederii, au fost discutate și analizate soluții, inclusiv legislative, astfel încât, după finalizarea construcției primului Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă, asociația să se poată implica, în continuare, cu toată expertiza de care dispune, în buna funcționare a spitalului, iar acest model să poată fi replicat și în cazul altor unități medicale.

Șeful Executivului a transmis aprecierile sale față de eforturile depuse de asociație și de toți cei implicați în acest demers și a asigurat că proiectul #NoiFacemUnSpital va beneficia de sprijinul Guvernului. De asemenea, a salutat faptul că asociația s-a implicat și a reacționat pro-activ la crizele cu care sistemul medical din România s-a confruntat în ultimii ani, contribuind la identificarea celor mai bune soluții.

În cadrul întâlnirii, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a evidențiat deschiderea față de identificarea unui mecanism-pilot care să faciliteze implicarea asociației și după finalizarea proiectului, pentru a menține astfel tot avantajul competitiv creat de dotările, ideile și strategia acestuia. Totodată, discuțiile au vizat schimbările necesare în sistemul public de sănătate, cu accent pe prioritizarea nevoilor pacienților și introducerea unor noi standarde.

La întâlnire au participat deputatul Alexandru Muraru, Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, și doamna Irina-Dumitrița Solomon, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.

Sursa: Întâlnirea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu reprezentanții Asociației „Dăruiește viață”