IMM Invest PLUS continuă și în 2023, cu un plafon de garanții mai mare cu 14% decât cel din 2022

Ministerul Finanțelor continuă sprijinirea antreprenorilor și a întregului sector IMM și în 2023, prin prelungirea aplicării schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS până la 31 decembrie 2023. Totodată, plafonul total al garanțiilor crește la 20,25 miliarde lei, de la 17,75 miliarde, cât a fost în 2022.

“Parteneriatul nostru cu mediul privat este unul real, iar adresarea promptă a nevoii de finanțare pe care micile companii o au în acest context marcat de incertitudini reprezintă una din prioritățile mandatului meu. Încurajez antreprenorii să aplice, programul fiind cel mai accesat program guvernamental dedicat mediului antreprenorial. În mod firesc, am adaptat actul normativ în baza căruia funcționează acest program cu o serie de ajustări primite chiar de la beneficiari. Lucrăm în echipă și vom traversa 2023 tot în echipă”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Programele se derulează prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) și Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

Bugetul schemei de ajutor de stat se va majora de la 1,930 miliarde de lei la peste 2,881 miliarde de lei, iar numărul maxim de beneficiari estimați crește astfel de la 24.786 la 26.708.

Ajutoarele de stat vor fi acordate sub forma de garanții pentru împrumuturi și granturi ce vor acoperi comisionul de risc, precum și comisionul de administrare pe toată durata de valabilitate a garanției acordate, iar dobânzile aferente creditelor vor fi subvenționate pe o perioadă de până la 12 luni.

Pentru informații suplimentare asupra modificărilor propuse prin proiectul de act normativ puteți consulta rubrica Transparență decizională.

Informații de background:

Programul IMM INVEST PLUS

Componenta IMM INVEST ROMÂNIA facilitează accesul la finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniștii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanțarea altor credite de investiții sau cheltuieli destinate achiziției de părți sociale și acțiuni.

Componenta AGRO IMM INVEST este dedicată întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniștii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.

Componenta IMM PROD are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activează în sectoare productive.

Componenta GARANT CONSTRUCT are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru îmbunătățirea eficienței energetice, susținerea investițiilor în domeniul energiei verzi și alinierea la obiectivele de mediu implementate
de: 1. IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcțiilor, inclusiv start-up-uri, precum și arhitecți și birouri individuale de arhitectură
2. Unități Administrativ Teritoriale (municipii, orașe, comune).

Componenta RURAL INVEST are ca obiectiv acordarea de facilități de garantare de către stat în mod transparent și nediscriminatoriu pentru creditele de investiții și creditele/liniile de credit pentru capital de lucru acordate fermierilor, întreprinderilor mici și mijlocii, precum și întreprinderilor mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.

Componenta INNOVATION are ca obiectiv acordarea de garanții guvernamentale pentru companiile românești inovative și/sau care își promovează produsele și serviciile destinate exportului.

Citește mai multe
IMM Invest PLUS continuă și în 2023, cu un plafon de garanții mai mare cu 14% decât cel din 2022