Faptul că România nu se îndreaptă într-o direcţie bună nu este o descoperire nouă pentru nimeni. Îngrijorarea cea mai mare, însă, ar trebui să fie produsă de faptul că ACUM România merge într-o direcţie greşită şi nu sunt semne că acest lucru se va schimba.

Fără să scuzăm pe nimeni, trebuie să recunoaştem că situaţia în care se află România este responsabilitatea tuturor, inclusiv a românilor din străinătate, despre care de prea multe ori se spune că nu au legătură cu realitatea din ţară. Cea mai tristă dezbatere pe care o are acum societatea românească este cine trebuie să moară pentru ca ceilalţi să trăiască.

Rând pe rând, cel mai iresponsabil guvern de la comunişti încoace a încercat şi a şi reuşit să paseze problema în mâinile propriilor cetăţeni, discreditând sistematic clase sociale, profesionale şi salariale. Dacă până acum unii oameni de afaceri erau vampirii oligarhi, după aceea tehnocraţii erau marionetele celor dintâi, acum pensionarii şi bugetarii au devenit adevăratul cancer al societăţii româneşti care suferă de o lipsă de solidaritate absolut “hitleristă“. Astăzi, România pare împărţită în două, între aşa-zisul mediu privat inexistent, dacă e să măsurăm dimensiunea păturii de mijloc şi clasa bugetarilor, în care sunt amestecaţi profesori, doctori, poliţişti şi funcţionari. Primii au fost păcăliţi să creadă că reducerea pensiilor şi salariilor îi va salva de la Judecata de Apoi a unei economii care în ultimii 2 ani a dansat doar pe manele electorale, iar cei din urmă se agaţă de drepturile lor ca de singura şansă de supravieţuire într-o Românie în care zâmbetul nu mai apare decât contracost.

 Scena realităţii româneşti de astăzi e identică cu cea din filmul pentru copii “Madagascar 2“, unde Makunga, leul cel rău, care l-a alungat prin viclenie pe Zuba, adevăratul rege al animalelor, le spune acestora că din moment ce nu mai este apă pentru toată lumea, cei care vor să supravieţuiască trebuie să lupte pentru ea. Obişnuiţi cu Zuba care avea grijă de toţi (Să nu ne gândim la Ceauşescu!), animalele ajung la concluzia că trebuie făcut un sacrificiu pentru ca lucrurile să se îndrepte. În cele din urmă se dovedeşte că sacrificiul ar fi fost inutil şi că soluţia ca de obicei era în altă parte: în solidaritatea dintre animale, care reuşesc astfel să distrugă digul care secase râul.

Atitudinea preşedintelui Traian Băsescu faţă de tot felul de clase ale societăţii româneşti (jurnalişti, medici, minorităţi etnice) ar fi de neconceput în orice ţară civilizată. Exemplele sunt atât de multe încât au devenit derizorii, dar din păcate, în România politicienii ştiu că pot face orice pentru că electoratul nu-i sancţionează. Şi electoratul românesc nu taxează la alegeri, pentru că nu are educaţie democratică şi nici educaţia progresului. Preferă să încerce aceeaşi soluţie greşită de mai multe ori.

Finalul fericit din “Madagascar 2” nu se aplică şi în realitate, pentru că acolo, leul cel rău îşi pierde coroana, dar în România oamenii continuă să tolereze un sistem electoral ridicol de nereprezentativ şi uşor de fraudat, iar atunci când nu sunt furaţi la urne îşi vând singuri votul pe 50 de euro sau pe o plasă de plastic cu însemne de partid. Acesta să fie preţul democraţiei?