În urmă cu doar câteva săptămâni, președintele Trump ne-a delectat cu retorica sa lăudând atașamentul poporului polonez față de “valorile europene”: tradiție, religiozitate și, mai ales, ostilitate față de Rusia.

Trump nu a ezitat să dea Polonia drept “exemplu” pentru apărarea necondiționată și indispensabilă a moștenirii bătrânului continent. Un exemplu ciudat, pe care, în treacăt fie spus, partenerii comunitari ai Varșoviei nu îl împărtășesc și nici nu îl sprijină.

Totuși, merită menționată, în tribuna de onoare, prezența reprezentanților armatelor din România și statele baltice, precum și a înalților oficiali din Alianța Atlantică trimiși în regiune.

Simplă coincidență? Nu, deloc. Vizita actualului chiriaș al Casei Albe în această țară europeană avea un scop concret: materializarea “Inițiativei celor Trei Mări“, un mega proiect de independență energetică, desfăsurat sub auspiciile Statelor Unite. Beneficiarii săi sunt: Polonia, Ungaria, republica Cehă, Slovacia, România, Bulgaria, Lituania, Estonia, Letonia, Croația, Slovenia și Austria. Adică toate țările care ar putea sau, mai bine spus, ar trebui să renunțe la importul de gaz rusesc, care influențează relațiile între Moscova și Occident.

Nu este vorba despre un plan nou; inițiativa a fost concepută în timpul președinției lui Barack Obama, când Washingtonul s-a angajat să pună capăt depedenței energetice a Europei occidentale. Dar, în ce fel? Importurile de gaz nord-american sunt prea costisitoare. A juca pe cartea țărilor din Golful Persic părea riscant până la un moment dat, sau de-a dreptul nebunesc. Alternative? Cum să nu! Răspunsul se găsea foarte aproape de granițele Mamei Rusii. Washingtonul paria pe… gazul norvegian. Totul cu scopul de a da la o parte Kremlinul. Și totul în ideea de a redeschide breșa dintre “vechii” și “noii” membrii ai Uniunii Europene.


Nu este vorba despre, să ne amintim, un obiectiv al administrației Trump. Strategia a fost folosită în anul 2003 de președintele de atunci, Bush, pentru a justifica sprijinul noilor aliați ai NATO în timpul intervenției în Irak.

Trebuie remarcat că, la fel ca atunci, mulți politicieni din Europa orientală cedează la cântecele de sirenă ale Washingtonului. Și nici nu trebuie să ne surprindă: misiunile diplomatice americane în estul european au devenit cutiile de rezonanță ale politicii de la Washington, veghind și pentru moralitatea politică, eficiența economică și nivelul de transparență a autorităților noilor state membre ale UE.


“Dacă trebuie să alegem între UE și NATO, să spunem de trei ori da pentru NATO, spunea, recent, un consilier politic al președintelui României. De trei ori NATO, de trei ori Inițiativa celor Trei Mări, de trei ori… În mod clar, Casa Albă recurge din nou la tactica dezbină și vei învinge. De această data, obiectivul nu este Rusia lui Putin, ci chiar Uniunea Europeană. Cu Trump, curentul antieuropean a căpătat recunoaștere oficială în capitala imperiului.

“Polonia este inima Europei”, afirma președintele american la Varșovia. Dar s-a văzut obligat să adauge: “din punct de vedere geografic”.

Din punct de vedere pur ideologic, pe europeni îi îngrijorează deriva totalitară a autorităților poloneze. Țara este departe de a accepta regulile de joc ale Uniunii Europene, de a respecta conceptul de Stat de Drept.

Recenta lege privind reforma Curții Constituționale, călușul pus presei din instituțiile de stat, care permite numirea ziariștilor fără concurs, legislația privind sarcina și avortul, refuzul de a primi refugiați “necreștini” deranjează foarte tare Comisia Europeană, care a amenințat Varșovia cu retragerea dreptului de vot, cu limitarea și chiar suspendarea acordării de fonduri europene.

“Exemplul polonez”? Astăzi, unicii dispuși să adopte această direcței sunt ultraconservatorii ungari, mai dispuși să se alieze cu Moscova decât să accepte disciplina comunitară.
Pe scurt, breșa între cele două Europe riscă să se adâncească.