Noul preşedinte al PNL este Crin Antonescu, ales la Congresul extraordinar al partidului,  desfăşurat la Bucureşti la sfârşitul săptămânii trecute.  Cu 873 de voturi din totalul celor 1.460 exprimate de delegaţii organizaţiilor liberale din toată ţara, Crin Antonescu l-a învins pe contracandidatul său, fostul lider liberal Călin Popescu-Tăriceanu, care n-a reuşit să obţină decât 546 de voturi.

„Vă invit să-i chemăm pe toţi cei care aşteaptă să vină spre noi, vă chem să îndreptăm primul nostru gând pentru aceia care în Romania cred că nu mai ai nicio şansă, pentru aceia care nu mai au încredere în politică şi politicieni, pentru aceia care cred în România că sunt singuri. Să le spunem împreună că nu sunt singuri şi că au o şansă, să le spunem împreună că dacă eu, un om simplu, normal, care ca dumneavoastră şi ca miile noastre de colegi am muncit în acest partid vreme de 20 de ani şi fără conspiraţii, fără aranjamente, numai şi numai prin voinţa dumneavoastră, am putut ajunge preşedinte al celui mai mare partid din România, atunci fiecare dintre români are o şansă”, a spus Antonescu în primul său discurs de preşedinte liberal. Deşi încă nu s-a luat încă o decizie, se pare că noul contracandidat liberal al lui Băsescu la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului este tot Crin Antonescu.Pe lângă o nouă conducere, liberalii au de acum şi un nou statut, prin care s-a instituit funcţia de prim-vicepreşedinte, câştigată tot prin vot de Ludovic Orban, şi o nouă structură de conducere: Consiliul Naţional Executiv.