Pasagerii unui tren care a plecat duminică, 15 august, din staţiunea spaniolă Sants (Barcelona) spre oraşul italian Milano s-au trezit luni dimineaţă în oraşul elveţian Zurich, la 280 kilometri distanţă de locul lor de destinaţie, dintr-o greşeală comisă la schimbarea liniilor în oraşul francez Lyon, relatează El Pais.

În fiecare zi, din Barcelona pleacă două trenuri unite într-unul singur: trenul Pau Casals, cu destinaţia Zurich, şi Salvador Dali, cu destinaţia Milano. Ajungând la Lyon, vagoanele se separă pentru ca fiecare tren să meargă pe ruta lui, însă duminică francezii au confundat liniile şi au schimbat destinaţia vagoanelor, după cum au confirmat surse ale companiei RENFE.

În timp ce pasagerii care se îndreptau spre Milano au ajuns în mod eronat la Zurich, conductorul trenului care se îndrepta în mod greşit spre Milano a reuşit să repare situaţia, dar a ajuns la Zurich cu o întârziere de trei ore. Călătorii au fost transportaţi din Elveţia în Italia cu autocarul. Companiile în cauză, RENFE şi SNCF, le-au înapoiat pasagerilor în întregime sumele plătite pentru bilete.