Criza economică actuală, incredibil de dură cu Spania, aduce pe zi ce trece tot mai mulţi români pe marginea prăpastiei. Dacă acum câţiva ani Spania era un furnicar de muncitori, ingineri, şantiere, betoniere, acum aproape că au dispărut toate micile magazine cu materiale de construcţii, în care deunăzi nu aveai loc de „pintori”, „albanili”, „fontaneros” sau „peoni”.

Dacă atunci era „bonanza„, adică mergea treaba şi românii înfloreau de la o lună la alta pe baza muncii lor, acum disperarea şi dezamăgirea sunt notele dominante ale unei situaţii care se apropie din ce în c emai mult de caracteristicile unei bombe sociale. Nu mai este o surpriză să vezi acum un fost meseriaş care înainte nu avea timp liber şi care astăzi depinde de mila unei asociaţii. Problema cea mai gravă este că mulţi îşi pierd speranţa şi nu văd altă ieşire din criza actuală, decât să reziste cât mai mult posibil.

În regiunea Castellon locuiesc aproximativ 55.000 de români înregistraţi oficial, ceea ce reprezinta 9% din populaţia regiunii şi jumătate din numărul de străini stabiliţi aici. Raportat la populaţia activă de origine străină, dramele produse de criză par să fie aici mai mari decât la nivel naţional. În 2008, străinii reprezentau 27,1% dintre şomeri, în Castellon înregistrându-se cel mai mare procent. Potrivit datelor oficiale, în Comunidad Valenciana, imigranţii au lucrat în ultimii ani, preponderent, în domeniile construcţii şi servicii care au fost cele mai afectate de criză.

Din această perspectivă, comunitatea românească din zonă a fost grav afectată de criză, iar la ora actuală foarte mulţi români trec prin situaţii dramatice din cauza lipsei oricărei surse de venit. Pentru mulţi dintre ei singura soluţie pentru a „pune o pâine pe masă” este să apeleze la Asociaţia Românilor din Castellon, Valencia şi Alicante care, de 4 ani, distribuie alimente românilor aflaţi în situaţii critice. În prezent, Asociaţia ajută 300 de familii de români cu o medie de 3 membri.

În ultimul an, numărul românilor care apelează la acest ajutor a crescut foarte mult, in medie cu 15% pe trimestru. Categoriile de persoane care vin aici pentru alimente s-au diversificat. Doar 30% dintre ei sunt oameni fără studii, oameni care locuiesc în case părăsite şi care întotdeauna au fost dependenţi de distribuţia de alimente, dar acum putem vorbi şi de un procent de 15% – oameni cu studii superioare. Sunt foarte mulţi care aveau slujbe din care se întreţineau fără probleme şi acum au ajuns în situaţia în care nici un membru al familiei nu munceşte. În luna februarie am primit un nou camion de alimente şi s-au format cozi imense. Din prima săptămână am distribuit pachete pentru 90 de familii„, ne-a precizat Cristina Dobre, secretar general al Asociaţiei Românilor din Castellon, Valencia şi Alicante.

Sunt de 2 ani în Spania şi am lucrat, ca mulţi români, în construcţii, dar, după jumătate de an, firma la care lucram s a închis. În acest timp, soţia a sosit şi ea în Spania, a lucrat o vreme în casa unde preda şi limba engleza la 2 copii. În 2009, soţia a rămas însărcinată şi de la jumătatea sarcinii a început să se simtă foarte rău şi nu a mai putut lucra.Pentru că lucrasem în România mai bine de 6 ani în televiziune,  am început să ofer servicii foto-video pentru nunţi, botezuri şi alte evenimente. Eram  singurul care aducea venituri în casă. Din păcate, în ultimele luni comenzile s-au redus foarte mult, iar acum sunt în situaţia dificilă de a nu şti cum să plătesc chiria şi a trebuit să reduc mult din toate cheltuilelile. Mi s-a spus despre Asociaţia Românilor din Castellon şi că ar putea să îmi ofere un ajutor în alimente. Le mulţumesc foarte mult, iar ajutorul lor mă face să trec mai uşor peste această perioadă dificilă„, ne-a mărturisit Ioan Daniel Farcaş, de 30 ani, stabilit în Castellon.

Distribuţia de alimente este un ajutor vital, dar nu e decât o soluţie temporară. Unii dintre românii care vin la Asociaţie pentru alimente nu văd nicio ieşire din situaţia actuală, alţii speră că mâine va fi mai bine. O parte dintre ei  s-au întors în România, în speranţa că vor găsi acolo o soluţie, după care au revenit dezamăgiţi în Spania.

Sunt în şomaj şi faptul că mai am această sursă de venit, nu pentru mult timp, contează, dar sunt foarte puţini bani. Am o fetiţă, plătesc o chirie de 600 de euro pe lună şi fac tot posibilul să îmi găsesc ceva mai ieftin. Oricât aş încerca să împart banii, nu reuşesc să acopăr nevoile şi îmi este foarte greu să-i explic tot timpul copilului că ‘nu avem’„, ne spune Marisa Gheorhe, de 28 de ani, din Castellon.

Principalul sprijin în furnizarea alimentelor pentru Asociaţia Românilor din Castellon, Valencia şi Alicante (ARCVA) este Banca de Alimente din Castellon, afiliată Federaţiei Spaniole a Băncilor de Alimente. Prin intermediul acestei instituţii, în 2009 s-au distribuit 692 de tone de alimente (orez, ulei, lapte praf, zahăr, biscuiţi, făină, linte, alcachofa, pastă de tomate, ardei proaspeţi, vinete, băuturi răcoritoare).

La jumătatea anului 2008, am prevăzut ca va avea loc un val de solicitări şi am cerut sprijinul celor de la Conselleria de Bienestar Social al Comunităţii Valenciene. Conselleria a suplimentat fondurile pentru alimente şi entităţile private colaboratoare au facut donaţii importante, mai mari ca în anii trecuţi. Ni s-au alăturat noi colaboratori, dar şi în aceste condiţii este foarte dificil să îţi dai seama dacă acoperi necesităţile ţinând cont de creşterea continuă a solicitărilor„, ne-a precizat Adela Maria Gracia Grañena, preşedintele Băncii de Alimente din Castellon.

În jur de 100 de asociaţii şi organizaţii apelează la sprijinul Băncii de Alimente din Castellon, în timp ce o altă sursă de alimente pentru ARCVA este şi biserica adventistă din regiune. Distribuţia de alimente în cadrul ARCVA se face pe tot parcusului anului, la sediul asociaţiei (Avenida del Mar, nr. 3, Castellon de la Plana; marţea şi joia între 17.00 şi 19.00).