Un grup de agricultori spanioli din regiunea Valenciei acuza un cetatean roman pentru un presupus prejudiciu de 6 milioane de euro. Potrivit editiei online a cotidianului El Pais, Florin B., un intermediar de origine romana, ar fi inselat cu 6 milioane de euro mai multi producatori de portocale din regiunea Valencia si Castellon, inca din anul 2005.

Denuntul a fost facut de Asociatia Valensiana a Agricultorilor (AVA-Asaja), potrivit cotidianului spaniol, care mentioneaza faptul ca romanul a inceput sa faca afaceri impreuna cu un asociat spaniol in 2005, prin firma El Canero y Babu. Avocatul agricultorilor, Rosa Torrijos, precizeaza ca „Florin a invatat multe despre domeniu pentru ca asociatul sau avea multa experienta„.

Un an mai tarziu, mai scrie El Pais, in sezonul 2006 – 2007, romanul a infiintat o alta firma numita Eurovalldigna Import Export. In urma contractelor incheiate prin intermediul celor doua firme, „au fost generate neplati de aproximativ 2 milioane de euro„.

Cea mai importanta etapa din acest proces denuntat de agricultori se produce, potrivit El Pais, prin firma More than Fruits SL, cu care Florin B. nu are o legatura directa, insa administratorul apare ca fiind „o femeie cu nume romanesc„. Cu toate acestea, asociatia agricultorilor nu are indoieli ca in spate s-ar afla romanul Florin, „potrivit marturiilor adunate de la agricultori„, precizeaza avocatul Rosa Torrijos.

More than Fruits este responsabila pentru cea mai mare inselaciune pe care am cunoscut-o vreodata„, precizeaza Torrijos pentru El Pais, „nu a mai platit 4 milioane de euro nici la producatori, nici la transportatori, nici la firmele de contractari de muncitori. Nu a platit pe nimeni„.

Presupusii pagubiti il relationeaza pe „Roman” si cu alte doua firme care ar fi „tepuit” alte firme mici si producatori. De cealalta parte, cotidianul spaniol nu prezinta si opinia acuzatului, dar mentioneaza ca judecatorii nu vor sa trateze dosarul ca fiind o inselaciune, ci mai degraba o problema mercantila, a unei firme care nu mai poate plati furnizorii. Avocata producatorilor din cadrul AVA se plange si de faptul ca judecatoriile isi paseaza cazul de la una la alta. „Mi-a luat si un an si jumatate ca sa pot obtine aprobarea unei acuzari pentru inselaciune„, se plange avocatul.


In ciuda faptului ca Florin B. nu este condamnat printr-o sentinta judecatoreasca, cotidianul El Pais a intitulat articolul cu una proprie: „Un intermediar roman inseala cu 6 milioane de euro mai multi agricultori” (Un intermediario rumano estafa seis millones a varios citricultores).