Galerie foto

COMUNICAT DE PRESĂ

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a analizat, în această dimineață, în cadrul unei videoconferințe cu prefecții și cu reprezentanții din teritoriu ai Comitetul Național pentru Situații de Urgență activitățile desfășurate în scopul coordonării integrate și dispunerii măsurilor şi acţiunilor specifice prevenirii și combaterii efectelor cauzate de caniculă și secetă, protejării populației, în special a persoanelor vulnerabile, precum și pentru gestionarea altor situații de urgență.

Premierul a solicitat autorităților implicate în gestionarea situației seriozitate, implicare maximă și să fie pregătiți să intervină în orice moment: „Să continuăm acțiunile de transport a apei și apei menajere în zonele afectate de secetă, de acordare a sprijinului în punctele de prim ajutor, de prevenire a incendiilor și arderilor necontrolate. Solicit prefecților și autorităților locale să desfășoare activități de prevenție, de informare a cetățenilor și să implice organizațiile neguvernamentale și serviciile voluntare în tot ce înseamnă protejarea oamenilor. Este foarte important ca la nivelul fiecărei localități să fie organizate puncte unde se poate asigura asistență medicală și distribuire gratuită a apei. Dacă va fi nevoie, vom lua măsuri suplimentare față de cele deja stabilite în Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU).

În ceea ce privește situația generată de scăderea debitului cu peste 50% a fluviului Dunărea, în decizia CNSU de ieri după-amiază, am stabilit ca pe o porțiune să se intervină pentru a asigura navigabilitatea în sectorul respectiv. Este nevoie să intervenim pentru că se înregistrează un flux ridicat de trafic pe Dunăre comparativ cu anii precedenți.

Va cer să fiți pregătiți să interveniți în orice moment! Seriozitate maximă, coordonare, responsabilitate și activitate 24 cu 7!”

Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a fost desemnat pentru a coordona integrat, la nivel național, măsurile adoptate pentru prevenirea apariției situațiilor de urgență determinate de tipul de risc asociat temperaturilor extreme, caniculei, precum și gestionarea altor situații de urgență.

În prima zi a operaționalizării celulei pentru monitorizarea efectelor tipului de risc -temperaturi extreme – risc asociat „caniculă”, în cadrul CNCCI, în baza informațiilor primite din partea Comitetelor Județene/Mun.București pentru Situații de Urgență, convocate la nivel național, au rezultat următoarele date:

–         la nivel național  au fost operaționalizate 440 puncte de prim ajutor și 483 puncte de hidratare, fiind asistate 226 persoane, 3 dintre acestea fiind transportate la unități spitalicești.

–         pompierii militari au acționat pentru localizarea și stingerea a 210 incendii de vegetație, ce au afectat o suprafață de 1207 ha.

–         inspectoratele pentru situații de urgență au desfășurat 4 misiuni de transport a apei menajere către zonele afectate, iar autoritățile publice locale au efectuat 12 transporturi de apă menajeră și 14 transporturi de apă pentru animale.

–         au fost desfășurate 47 acțiuni de informare preventivă pe timpul cărora au fost diseminate 2505 materiale de informare preventivă.

–         au fost executate 54 de controale de prevenire în urma cărora au fost aplicate 200 de sancțiuni contravenționale, dintre care 162 de avertismente și 38 amenzi în cuantum de 74.800 lei.

Printre măsurile întreprinse pentru gestionarea situațiilor de urgență au fost efectuate demersurile necesare pentru menținerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace si echipamente pentru asigurarea acțiunilor de răspuns, astfel încât, intervenția în cazul producerii unor situații de urgență specifice tipului de risc să se realizeze în cel mai scurt timp.

Reamintim faptul că, în prezent, sunt în vigoare atenționări meteorologice ce vizează val de căldură în intensificare și disconfort termic accentuat, astfel:

• COD GALBEN valabil în zilele 22, 23 și 24.07.2022, pentru 27 județe (AB, AG, AR, BH, BN, BR, BZ, CS, CJ, CL, CT, DB, GJ, GL, GR, HD, IF, IL, MM, MS, PH, SB, SJ, TL, TM, VL, VN) și municipiul București, ce vizează val de căldură și disconfort termic ridicat;

• COD PORTOCALIU valabil în zilele de 22 și 23.07.2022, pentru 10 județe (AR, BH, CS, DJ, MH, OT, SJ, SM, TM și TR), ce vizează val de căldură în intensificare și disconfort termic accentuat.

Intervenția premierului Nicolae-Ionel Ciucă în cadrul videoconferinței cu prefecții pe tema măsurilor de intervenție pentru combaterea efectelor caniculei

[Check against delivery]

Nicolae-Ionel Ciucă: Bună dimineața, domnule doctor, domnule secretar de stat, doamnelor şi domnilor prefecți, membri ai comitetelor județene pentru situații de urgență. Am să-i dau cuvântul imediat domnului secretar de stat Arafat pentru partea introductivă a acestei activități. Am simțit nevoia să organizăm această videoconferință pentru a actualiza datele legate de informarea meteorologică, pentru coordona integrat măsurile care au fost stabilite în cadrul CNSU, astfel încât să putem gestiona cum se cuvine situaţia la nivelul întregii țări. De asemenea, prin măsurile pe care le-am stabilit, dorim să avem o abordare integrată și să fim în măsură să coordonăm activitățile, astfel încât acolo unde va fi nevoie, să putem să intervenim, indiferent de județ și, sigur, acolo unde există disponibilitate de resurse și materială și umană, să poată să fie dislocată; sperăm să nu fie nevoie, dar dacă va fi nevoie, să existe acest nivel de operativitate ridicat în perioada în care se menține codul portocaliu, în special pe jumătatea de sud a țării. Domnule secretar de stat, aveți cuvântul.

Raed Arafat: Mulțumesc, domnule prim-ministru! În sală, la Ministerul Afacerilor Interne, sunt reprezentanții armelor ministerului, este domnul secretar de stat Despescu, domnul subsecretar de stat Petcu și avem colegii de la Agenția Națională a Meteorologiei și de la INHGA, plus colegii de la ANRSPS, care participă cu noi la această ședință și reprezentanții altor ministere implicate, precum Ministerul Sănătății, Ministerul Mediului, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Agriculturii și alte instituții care au competențe în situația cu care ne confruntăm.  Pe scurt, domnule prim-ministru, au fost stabilite ieri 923 de puncte de prim-ajutor și hidratare, prin deciziile Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență, la nivel național și au fost asistate, în aceste puncte, 226 de persoane, trei dintre acestea au trebuit să fie transportate la unități sanitare. În perioade de referință din ultimele 24 de ore, inspectoratele pentru situații de urgență au desfășurat patru misiuni de transport a apei menajere către zone afectate de secetă, iar autoritățile publice locale au efectuat alte 12 transporturi de apă de apă menajeră și 14 transporturi de apă pentru animale. Pe linia prevenirii, pentru evitarea producerii arderilor necontrolate la nivel național, în ultimele 24 de ore au fost desfășurate 47 de acțiuni de informare preventivă, pe timpul cărora au fost diseminate 2.505 materiale de informare. De asemenea, în mediul rural s-au desfășurat 244 de misiuni de patrulare cu autospecialele din dotarea serviciilor profesioniste și voluntare pentru situații de urgență ce au vizat transmiterea de mesaje preînregistrate în vederea conștientizării riscului generat de temperaturile extreme. Aceste lucruri s-au făcut inclusiv în colaborare cu colegii de la ordine publică, care au desfășurat și ei, la rândul lor, acțiuni de monitorizare și de verificare. Totodată, au fost executate 54 de controale de prevenire în urma cărora au fost aplicate 200 de sancțiuni contravenționale, dintre care 162 de avertismente și 38 de amenzi, în cuantum de 74.800 de lei. Ieri s-au înregistrat 1.207 hectare de suprafețe arse în diferite zone ale țării.

Nicolae-Ionel Ciucă: Este enorm de mult. De aceea, solicit prefecturilor să discute cu toți primarii, cu toate autoritățile administrației locale, să desfășoare activități de prevenție. Avem nevoie ca cetățenii să fie informați, să conștientizeze pericolul generat, pe de-o parte, de faptul că, iată, ne aflăm în campanie, sunt o serie întreagă de activități în derulare, riscul este amplificat de temperaturile foarte ridicate. Partea aceasta de prevenție este foarte importantă, pentru că nu toți oamenii au timp să citească presa sau să privească la televizor, ci sunt la activități, au tot felul de munci în derulare. Cred ca, mai mult ca orice, prevenția și informarea sunt cele care pot să ne ajute în efortul pe care îl facem.

Raed Arafat: Mulțumesc, domnule prim-ministru. Mai am de subliniat că, ieri, la ora 10.50, ISU Iaşi au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la vegetația uscată, pe o suprafață de 50 de hectare. În urma intervenției, a rezultat, din păcate, o persoană decedată de 74 de ani, care a fost găsită în câmpul respectiv. Este exact ce am avertizat noi, că arderile necontrolate pot surprinde oameni în zonă, care să ducă fie rănirea lor, fie chiar la deces, lucru care s-a mai întâmplat, chiar ieri, această situație fiind raportată de către ISU Iaşi.

Nicolae-Ionel Ciucă: Vă solicit să întocmiți un plan de informare și prevenție la nivelul fiecărei autorități locale și să comunicați Departamentului pentru Situații de Urgență modul în care el se desfășoară.

Raed Arafat: Mulțumesc! Dacă ne permiteți, domnule prim-ministru, să dăm cuvântul doamnei Mateescu de la ANM, pentru a ne prezenta situația. Vă rog, doamna Mateescu!

Elena Mateescu: Bună dimineața, domnule prim-ministru, domnilor miniştri, domnilor secretari de stat. În această dimineață, am actualizat și va fi emisă, la ora 10.00, avertizarea meteorologică pentru următorul interval, având în vedere faptul că astăzi și mâine, rămânem pe avertizare de cod portocaliu pentru partea de vest, nord-vest, sud-vest a țării, respectiv Banat, Crișana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei și vestul Maramureșului, ne așteptăm ca valul de căldură să se intensifice. Vorbim de temperaturi între 38-40 de grade și minime care nu vor coborî sub 20-22 de grade și prin urmare, disconfortul termic va fi unul deosebit de accentuat. În al doilea rând, pentru ziua de duminică, extindem avertizarea meteorologică de cod portocaliu pentru zona de sud a țării, respectiv Oltenia, Muntenia, sud-vestul Dobrogei, având în vedere că, în această parte a țării, maximele, de asemenea, vor fi cuprinse între 38-40 de grade, nopțile vor fi tropicale, minimele nu vor coborî sub 20-22 de grade și prin urmare, disconfortul termic va fi unul, în continuare, accentuat, cu pragul de temperatură-umezeală peste 80 de unități. Vorbim și de avertizarea meteorologică de Cod Galben, astăzi și mâine, care rămâne valabilă, de asemenea, în cea mai mare parte a țării, pentru că, și în aceste zone, valorile de temperaturi vor fi cuprinse între 35-37 de grade, iar pentru zilele de duminică și luni vorbim, de asemenea, tot de o avertizare meteorologică de cod galben în continuare, pentru că, în regiunile sudice și sud-estice, temperaturile rămân în același ecart de 35-37 de grade. Ceea ce este semnificativ este faptul că, pentru intervalul 25 iulie – 22 august, prin actualizarea estimărilor pentru intervalul de o lună, la nivelul celor patru săptămâni, rămânem pe un fond de vreme caldă și cu semnal, în continuare, de deficit de precipitații, fapt care va accentua și, posibil, cu siguranță se va extinde starea de secetă pedologică extremă în bună parte din țară, așa cum este prezentă și la acest moment în Moldova, în Dobrogea, în Muntenia, nu în ultimul rând, în Oltenia, de asemenea, Banat, Crișana, Maramureș și cea mai mare parte a Transilvaniei. Vom actualiza orice informație în fluxul operativ și, sigur că da, vom interveni. Ce aș vrea să mai punctez: pentru ziua de duminică, în jumătatea de nord a țării, după orele amiezii vor fi și manifestări specifice instabilității atmosferice, acele fenomene convective de vijelii și averse torențiale la nivel punctiform. Mulțumesc mult!

Raed Arafat: Domnule prim-ministru, voi da cuvântul în continuare INHGA-ul și dacă aveți ceva de spus.

Reprezentant INHGA: Situația debitelor râurilor în următoarele 24 de ore vor fi, în general, staționare, dar, în viitorul apropiat, vor avea o ușoară tendință de scădere. În această perioadă, debitele medii zilnice se situează la valori sub valorile medii anuale, lunare, cu coeficienții moduli mai mici cu aproximativ 30%. Avem o situație puțin mai ușoară cu coeficienți mai mari între 30 și 60% pe râurile din bazinele hidrografice Vișeu, Bega, Bârzava, Jiu – cu excepția bazinului hidrografic Amaradia, Ialomița, bazinul superior al Mureșului, bazinele inferioare ale Vedei și ale Argeșului, cursurile superioare ale Trotușului și Buzăului, cursul superior și mijlociu al Bistriței și pe unele râuri din Dobrogea. În ceea ce privește debitul fluviului Dunărea la intrarea în țară, secțiunea Baziaș, acesta va fi în scădere, având valoarea de 2.200 de metri cubi pe secundă, practic, sub media multianuală a lunii iunie, care se situează pe undeva pe la 5.350 de metri cubi pe secundă. În ceea ce privește gradul de umplere de umplere a barajelor, avem o situație într-o scădere ușoară față de ziua precedentă, la un grad de umplere pe undeva de până pe la 77,3%. Încă nu sunt probleme, dar sperăm, cu un consum responsabil, să putem să menținem aceste rezerve. Mulțumesc mult!

Nicolae-Ionel Ciucă: Vă mulțumesc amândurora, doamnei Mateescu și domnului director, pentru informări. Aşa cum a precizat doamna Mateescu, este nevoie ca zilnic să avem aceste actualizări, pentru că ele ne determină să adaptăm măsurile pe care le-am stabilit în cadrul CNSU şi, în felul acesta, putem să fim pregătiți pentru situația concretă. Este foarte clar că, pe fluviul Dunărea, avem o scădere a debitului cu peste 50% şi, de aceea, în decizia CNSU de ieri după-amiază, am stabilit ca pe o porțiune să se intervină astfel încât să se asigure navigabilitatea în sectorul respectiv, ținând cont de faptul că, mai abitir decât anii precedenţi, se înregistrează un flux ridicat de trafic pe Dunăre şi avem nevoie să degajăm şi să efectuăm dragarea, astfel încât să fie asigurată fluiditatea traficului. Cert este că, pe acel sector de Dunăre, se va interveni. Atrag atenția autorităților locale din județele din sectorul respectiv să gestioneze și să coordoneze foarte bine activitatea de dragare, pentru ca autoritățile navale din sectoarele de responsabilitate de-a lungul Dunării să poată să își coordoneze foarte bine activitățile, astfel încât să nu avem evenimente. Ceea ce doresc să menționez este faptul că am organizată această videoconferință pentru a avea timp să luăm măsuri suplimentare față de cele decise în Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Vă cer ca, la nivelul fiecărui Comitet Județean pentru Situații de Urgență, să se desfășoare, de câte ori este nevoie, ședințele extraordinare, pentru a putea să interveniți operativ. De asemenea, să luați toate măsurile astfel încât să fie menținute în stare de operativitate toate echipamentele și tehnica necesară pentru intervenții. Personalul să fie pregătit și în măsură să intervină în cel mai scurt timp și, așa cum am discutat cu domnul secretar de stat Arafat, să avem asigurată suplimentarea efectivelor dacă este nevoie. De asemenea, să se coordoneze foarte bine activitățile cu organizațiile neguvernamentale și serviciile voluntare, pentru a putea să suplimentăm și să coordonăm foarte bine toate activitățile de intervenție și chiar partea aceasta de informare și prevenție. Organizațiile neguvernamentale și serviciile voluntare pot să desfășoare o activitate și să sprijine întreg demersul autorităților locale. Este, de asemenea, foarte important ca, la nivelul fiecărei localități, să existe acele puncte medicale unde se poate asigura atât asistență medicală cât și distribuire gratuită a apei și cred că acolo unde este nevoie, se poate interveni de la nivel central pentru sprijin; dar sunt convins că așa cum știu eu că sunt organizate activitățile și resursele la nivelul fiecărei prefecturi, se poate interveni și se pot organiza toate aceste puncte fără probleme. Este, de asemenea, important să avem acele raportări zilnice și vă cer ca sistemul, fluxul de raportare să fie operativ 24 de ore și legătura cu Departamentul pentru Situații de Urgență, cu structurile guvernamentale, să se desfășoare astfel încât, ori de câte ori va fi nevoie, să putem să intervenim cu sprijin. Vă rog să nu tratați evenimentele ca fiind de natură minoră, pentru că, așa cum arată situația în momentul de față, orice eveniment care ni s-ar părea nouă minor poate să crească și să devină unul cât se poate de grav. Vă solicit seriozitate maximă, coordonare; sunt chestiunile pe care dumneavoastră le știți foarte bine. Există oameni care au experiență, există echipe de conducere, care știu ce au de făcut, deci responsabilitate și activitate 24 cu 7!

Raed Arafat: Mulțumim, domnule prim-ministru!

Sursa: Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a solicitat autorităților intervenții coordonate pentru protejarea populației de efectele caniculei