Mai multe firme mici şi mijlocii din România renunţă la finanţarea obţinută prin programele UE derulate prin  Ministerul  IMM-urilor ca urmare a perioadei foarte mari care se scurge de la aprobarea proiectelor finanţate din bani europeni până la semnarea contractelor. Laura Maruşca, director general adjunct în acest minister, spune că sunt deja 12 firme care au renunţat la bani pentru că nu mai aveau fondurile necesare pentru co-finanţare.

Pentru a suprima această tendinţă, ministerul încearcă să creeze o serie de noi facilităţi: cei care solicită fonduri europene vor avea de aşteptat de acum înainte doar două luni (în loc de 1 an, cât dura până acum) şi pot beneficia de o prefinanţare de 35%, pentru începerea investiţiilor. „Unul dintre motivele pentru care s-a renunţat la finanţare a fost imposibilitatea de a obţine la timp un credit care să-i permită începerea proiectului. De aceea am introdus prefinanţarea, astfel încât firmele să aibă o perioadă mai lungă de a trata cu băncile”, declară  Laura Maruşca.

Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri poate acorda, prin intermediul a două scheme de finanţare, fonduri europene pentru investiţii de până la 250.000 de euro sau pentru investiţii cuprinse între 250.001 şi 1,5 milioane de euro. Pentru acest an, bugetul pentru aceste scheme este de 196 milioane de euro, iar firmele pot depune cereri de finanţare nerambursabilă peste o lună în condiţiile în care ghidurile de finanţare au fost deja lansate.

 

Impozitul minim ar putea fi eliminat în toamnă, potrivit ministrului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Constantin Niţă: „În funcţie de rezultatele economice, am putea anula acest impozit minim şi să găsim o altă soluţie pentru a nu pune în pericol microîntreprinderile sau start-up-urile”, afirmă domnia sa. Una dintre soluţii ar fi ca impozitul minim să nu fie aplicat pentru firmele cu o cifră de afaceri de până la 50.000 de euro. Pentru acestea ar urma să fie menţinut sistemul de impozitare cu 3% din cifra de afaceri.

În luna iunie, ministerul va finaliza proiectul lege privind înfiinţarea unui fond de risc, cu un buget de 50 milioane euro, prin care statul va sprijini activităţile de cercetare- dezvoltare-inovare şi firmele care vor să se extindă în străinătate.

Premierul Emil Boc anunţă că va verifica împreună cu Ministerul Finanţelor impactul impozitului minim asupra firmelor, apreciind însă că noua taxă, introdusă pentru combaterea evaziunii fiscale, nu a fost suficient de bine înţeleasă şi explicată, arătând că, prin introducerea impozitului minim, a fost ales „răul cel mai mic”, fiind evitată majorarea TVA sau a cotei unice de impozitare.