Peste 300 de foşti colaboratori şi apropiaţi ai lui Valeriu Lazarov au rememorat recent momentele trăite alături de românul care a revoluţionat televiziunea.Evenimentul a avut loc la Academia de Televiziune Spaniolă, fondată chiar de Valeriu Lazarov, împreună cu alţi oameni de televiziune. Preşedintele instituţiei, Manuel Campo Vidal a remarcat că gestul celor care au asistat la această întâlnire este o „dovadă de prietenie şi recunoaştere din partea Academiei de Televiziune faţă de un profesionist care a atins excelenţa în televiziuni foarte diferite cum sunt cele din România, Spania şi Italia„.

Autorităţile române au fost prezente la acest eveniment prin persoana ambasadorului Maria Ligor care a citit un mesaj al Ministerului Culturii. Manifestarea s-a sfârşit cu o cuvântare a văduvei Augusta Lazarov care a mulţumit celor prezenţi pentru gestul nobil şi i-a îndemnat să „continue să fie pasionaţi de această profesie atât de minunată, fără să dea uitării moştenirea memoriei” soţului ei.

Realizatorul de televiziune Valeriu Lazarov a murit în luna august în urma unor posibile complicaţii medicale, apărute după o operaţie. Moartea românului a fost deplânsă de întreaga breaslă a televiziunii spaniole, iar mărturiile foştilor colaboratori au evocat mereu genialitatea unui om care a schimbat forma de a face televiziune în anii 70 şi care şi-a câştigat porecla de „Mister Zoom„.