#ComisiaEuropeana – Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Odată cu adoptarea Regulamentului privind industria „zero net”, UE are acum un mediu de reglementare care ne permite să extindem rapid producția de tehnologii curate. Acest regulament creează cele mai bune condiții pentru sectoarele care sunt esențiale pentru atingerea obiectivului nostru de zero emisii nete până în 2050. Cererea este în creștere, atât în Europa, cât și la nivel mondial, iar acum suntem pregătiți să răspundem, cu oferta europeană, unui volum mai mare de cerere.”

Prin crearea unui mediu de afaceri unificat și previzibil pentru sectorul producției de tehnologii curate, RIZN va spori competitivitatea și reziliența bazei industriale a UE și va sprijini crearea de locuri de muncă de calitate și o forță de muncă calificată.  Datorită faptului că stimulează producția internă de tehnologii „zero net” a UE, RIZN va reduce riscul de înlocuire a dependențelor de combustibilii fosili cu dependențe tehnologice de actori externi. La rândul său, acest lucru va contribui la transformarea sistemului nostru energetic în unul mai curat și mai sigur, importurile volatile de combustibili fosili fiind înlocuite de surse de energie curată la prețuri accesibile, produsă pe plan intern.

Un comunicat de presă și un document cu întrebări și răspunsuri sunt disponibile online.

Detalii Data publicării27 mai 2024

Sursa: Regulamentul privind industria „zero net” face ca UE să devină căminul producției de tehnologii curate și al locurilor de muncă „verzi”