Galerie foto

Discursul premierului Nicolae-Ionel Ciucă la evenimentul dedicat Zilei Poliției Române

[Check against delivery]

Nicolae-Ionel Ciucă:  Domnule președinte al Camerei Deputaților, doamnelor și domnilor parlamentari, domnilor miniștri, excelențele voastre, doamnelor și domnilor ambasadori, reprezentanți și conducători ai instituțiilor din sistemul național apărare, ordine publică și siguranță națională, domnule șef al Apărării, doamnelor și domnilor polițiști de aici din sală și din țară, aflați la datorie,

Vă transmit un cald salut cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la înființarea Poliției Române, o structură de bază a statului român, aflată în slujba cetățenilor și a siguranței publice!

Cei care aleg să urmeze o carieră în structurile Poliției Române își asumă o responsabilitate pentru care este nevoie de mult curaj, implicare, profesionalism, onoare, corectitudine, omenie și spirit de sacrificiu. Este un cumul de valori creștine după care ar trebui să ne ghidăm cu toții și, nu întâmplător, Ziua Poliției Române este asociată uneia dintre cele mai importante sărbători ale calendarului creștin, Buna Vestire.

În profesia de polițist, apărarea legii nu reprezintă doar un obiectiv al instituției pe care dumneavoastră o reprezentați, ci și o datorie pe care ați demonstrat-o în nenumărate situații că sunteți pregătiți să o îndepliniți în mod exemplar. Aprecierile venite de la partenerii internaționali privind activitatea polițiștilor români care desfășoară misiuni în străinătate vă definesc drept o instituție integrată la nivel european și euro-atlantic.

Ceea ce am remarcat în multe dintre misiunile pe care le îndepliniți este empatia și implicarea de care dați dovadă față de oamenii care vă solicită sprijinul și se confruntă cu situații dificile, fapt pe care am putut să-l vedem cu toții de curând în misiunile pe care le-ați îndeplinit în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova. Apreciez foarte mult atitudinea şi modul de comportare și vă felicit! Acest lucru este în măsură să le dea oamenilor încredere că poliția este alături de ei și de partea legii.

Programul de Guvernare pune cetățeanul în centrul preocupărilor și acțiunilor noastre, iar această abordare trebuie să se regăsească în toate domeniile de activitate.

Siguranța cetățeanului este acum, mai mult ca oricând, o temă care, în mod firesc îi preocupă pe oameni.

Răspunsul Poliției Române la aceste așteptări trebuie materializat într-un parteneriat cu cetățenii, bazat pe încredere, onestitate și profesionalism!

Poliția este și trebuie să rămână în slujba cetățenilor!

Mai sunt încă multe lucruri de îmbunătățit. Mă refer la disfuncționalități legate de logistică, infrastructură și chiar de personal, pentru care căutăm cele mai bune soluții. Şi, aşa cum a recomandat şi domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, vă asigur că toate aceste aspecte se găsesc pe masa de lucru a Guvernului și îndeosebi pe masa de lucru a Ministerului Afacerilor Interne.

Consider însă absolut necesar un efort concertat prin care să creștem încrederea cetățenilor în poliție. Sprijinul cetățenilor poate fi decisiv în rezolvarea cu celeritate a multor cazuri și  este momentul să vă raportați la cetățeni nu doar ca la beneficiari ai muncii dumneavoastră, ci și ca la parteneri în lupta împotriva infracționalității.

Nu cred că există vreun cetățean de bună credință care să nu își dorească o poliție cu adevărat eficientă în prevenirea și combaterea infracționalității.

Provocările actuale sunt foarte complexe, prin situațiile absolut noi în care România și întreaga lume sunt puse în acest moment. Problemele economice, criza energetică și situația sanitară încă dificilă sunt acum și mai complicate din cauza agresiunii militare ruse în Ucraina. Un astfel de context, din păcate, presupune riscuri noi de infracționalitate, dar și situații care au nevoie să fie gestionate cu sprijin din partea Poliției, pe fondul fluxurilor mari de refugiați – așa cum, și în perioada de pandemie, polițiștii au fost mereu la datorie, alături de medici și alte categorii profesionale, în prima linie a luptei anti-COVID-19. Daţi-mi voie să folosesc acest prilej, văzându-vă modul profesionist în care v-aţi îndeplinit misiunile, să vă felicit și vă apreciez pentru tot ceea ce ați făcut în acest sens. 

Vă mărturisesc, sunt un om care întotdeauna a purtat cu mândrie uniforma statului român. Am speranța că tinerele generații de polițiști, pe care i-am văzut și aici în sală și în teritoriu la misiunile pe care le execută,  vor aduce nu doar un suflu de prospețime și de speranță, dar mai ales mândria de a face parte dintr-un corp de a cărui bună funcționare depinde siguranța noastră, a familiilor noastre.

Sunt alături de dumneavoastră și vă asigur de tot sprijinul de care va fi nevoie din partea Guvernului pentru a vă îndeplini misiunea față de cetățeni. Împreună cu domnul ministru Lucian Bode venim cu soluții pentru a îmbunătăți aspectele legate de  logistică, infrastructură, personal și drepturi salariale. Ne trebuie timp și resurse pentru a le rezolva, dar așa cum spuneam anterior le avem pe toate în vedere.

Domnule ministru Lucian Bode, apreciez preocuparea dumneavoastră activă pentru gestionarea activității ministerului și a structurilor din subordine și vă voi fi alături în toate demersurile pentru eficientizarea și modernizarea lor. Sunt obiective pe care trebuie să le transpunem cât mai rapid în realitate pentru a consolida încrederea publică în profesioniștii Poliției Române!

Așa cum știm, încrederea se obține greu și se pierde foarte ușor! Pentru a menține nivelul de încredere al oamenilor în instituțiile statului este nevoie de delimitarea fermă față de cazurile punctuale fie că acestea înseamnă atitudine neadecvată, incompetență sau, mai rău, corupție.

Îngăduința nu are loc în astfel de situații! Acestea trebuie semnalate și trase rapid concluziile corecte!

Pentru a se simți în siguranță, românii contează pe curajul, implicarea, profesionalismul, onoarea și omenia dumneavoastră!

Vă doresc misiuni cât mai ușoare și îndeplinite cu succes!

Vă doresc un sincer ”La mulți ani”, stimați polițiști, și un sincer ”La mulți ani”, instituției în sine, Poliția Română!

Sursa: Participarea premierului Nicolae-Ionel Ciucă la evenimentul dedicat Zilei Poliției Române